Ca și la Euro 2008, veteranul Răzvan Raț (35 de ani) va fi susținut din tribune de părinți, de fratele său, Ciprian, de cumnată, și de soția lui, frumoasa ucraineancă Iulia. Noutatea față de turneul final de acum 8 ani este că în galeria fundașului și-a făcut apariția și fiica lui, Nicole, în vârstă de 5 ani.
”Când sunt în cantonament vorbesc cu fetița mea pe Internet, dar nu se compară cu o îmbrățișare. Mă umple de energie când îmi spune tati”, a dezvăluit Răzvan Raț.
Familia căpitanului din teren, omul cu 111 selecții la națională, a ajuns miercuri la Paris, cu avionul. Răzvan le-a rezervat camere la un hotel situat în apropiere de celebrul cabaret ”Moulin Rouge”.
Ion Raț este convins că fiul său va face un meci mare contra Franței: ”Este pregătit 100%. Chiar dacă a jucat puțin în ultima perioadă, din cauza operației de la umăr, Răzvan compensează prin experiență. Este la un nivel bun de pregătire fizică, deoarece se antrenează la capacitate maximă de două și jumătate. A ieșit al doilea la testele fizice efectuate la Rayo. Steliano Filip este foarte bun, dar contra Franței sau a Elveției, echipe puternice, îți trebuie experiență”.
Mama tricolorului este și ea conectată la marele meci. ”Am emoții, la fel ca înaintea fiecărui meci pe care urmează să-l joace Răzvan. Le ținem pumnii strânși băieților, să câștige. Răzvan este motivat când ne știe alături de el, în tribune. Îl lăudăm când joacă bine, dar îi și spun direct când are o prestație slabă. Noi suntem cei mai mari critici ai săi. Sperăm din tot sufletul să-și îndeplinească visul și să ajungă cât mai departe la acest Campionat European”, spune Victorița Raț, cea care îi făcea în copilărie internaționalului de 35 de ani geanta de antrenament şi ghiozdanul pentru şcoală.
Ion Raț continuă: ”Răzvan se gândește la sferturi sau la semifinale, deoarece este conștient că este ultimul său European și își dorește să-și treacă în palmares o performanță istorică și cu echipa națională, după ce în 2009 a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior. El simte că mai poate juca, deși unii specialiști vor să-l pensioneze. Doar la noi fotbaliștii sunt judecați după vârsta din buletin. Ar vrea să ajungă și la Mondialul din 2018”.
Ciprian Raț, fratele tricolorului, este optimist: ”Pronosticul meu pentru meciul cu Franța este 1-1 sau chiar 1-0 pentru noi. Sper într-o mobilizare exemplară a băieților. Mi-e teamă însă că dacă batem Franța, o comitem cu Elveția, așa cum s-a întâlmpat și la CM 94, după ce am învins Columbia, 3-1. Așadar, zic că ar fi bun și un egal cu Elveția, apoi batem Albania, cu 2-0. Cu cinci puncte de calificăm sigur”.
Familia lui Răzvan Raț nu este foarte impresionată de capitala Franței. ”Am mai fost la Paris, dar nu ne place. Este foarte aglomerat și mizerie pe străzi. Nu vezi o floare, numai boșcheți. Păi, curtea noastră e plină de flori”, a precizat mama. Soția lui Ciprian Raț nu este nici ea entuziasmată: ”De câte ori ajung la Paris îmi dau seama cât de bine este la București. Nici mâncarea nu este grozavă”.
Răzvan Raț i-a prelucrat pe ai lui în privința securității. ”Ne-a spus să evităm zonele aglomerate. Sincer, ne simțim în siguranță. Le transmit fanilor să vină să susțină echipa naționala”.
Fanii români și-au făcut apariția pe străzile Parisului. Cu un grup vesel din Râmnicu-Vâlcea ne-am întâlnit lângă ”Moulin Rouge”.
Libertatea va transmite LIVE BLOG Romania – Franța, meciul unei generații
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!