”Eu cred că Franţa va câştiga acest turneul final. Joacă în faţa propriilor suporteri şi are un lot extrem de valoros”, a spus Iordănescu
Tata Puiu are ca țel calificarea în optimi: ”Obiectivul iniţial al naţionalei României la acest turneu final este să treacă de grupe, însă eu îmi doresc să câştig fiecare meci. Franţa este o echipă puternică, la fel cum este şi Albania. Echipa voastră este una periculoasă şi foarte bine organizată. Cunosc foarte bine toţi jucătorii albanezi pentru că ne-am concentrat atenţia pe fiecare adversar în parte, iar De Biasi este un antrenor foarte talentat, cu o experienţă vastă”, a spus Anghel Iordănescu
Meciul dintre România şi Albania va fi ultimul din Grupa A. Cele două echipe se vor întâlni pe 19 iunie, la Lyon, de la ora 22:00.
Albania nu a câştigat niciunul dintre cele 9 meciuri disputate împotriva României, tricolorii câştigând 7, iar alte două s-au încheiat la egalitate. Albanezii au marcat doar de 5 ori în meciurile cu România, încasând 23 de goluri în meciurile cu naţionala noastră.
România va face o ultimă repetiție generală pe 3 iunie, la București, cu Georgia. Delegaţia tricoloră va pleca în Franţa pe 5 iunie.
România face parte din grupa A la Euro 2016 alături de Franța (21 FIFA), Elveția (14 FIFA) și Albania (45 FIFA).
Programul grupei A:
Franța – România (10 iunie, ora 22:00, Stade de France)
Elveția – Albania (11 iunie, ora 16:00, Lens)
România – Elveția (15 iunie, ora 19:00, Parc des Princes)
Franța – Albania (15 iunie, ora 22:00, Marseille)
Franța – Elveția (19 iunie, ora 22:00, Lille)
România – Albania (19 iunie, ora 22:00, Lyon)