Anghel Iordănescu, selecționerul României, a acordat un interviu cotidianului spaniol Marca, înaintea debutului la Euro 2016 (10 iunie, ora 22.00, Dolce Sport 1, Pro TV, contra Franței). Antrenorul tricolorilor a vorbit, printre altele, despre plusurile adversarilor și ale elevilor săi.
“Ca să fiu sincer, aș fi preferat să nu încept turneul așa, adică să nu întâlnesc Franța în primul meci”, a declarat Anghel Iordănescu. Acesta a și explicat de ce și-ar fi dorit să evite o confruntare cu reprezentativa țării gazdă în partida de debut la Euro: “Franța este clar superioară. Deschamps (n.r. – Didier Deschamps, selecționerul Franței) are fotbaliști care evoluează în Liga Campionilor și în Liga Europa. Ai noștri joacă mai ales în România, iar cei legitimați în străinătate evoluează în Turcia, Bulgaria, Israel sau Qatar. Dar asta nu înseamnă că ne vom preda. Vom lupta. Toți avem un singur obiectiv: să trecem de faza grupelor. Suntem foarte motivați și vom juca cât de bine putem”.
Când a fost întrebat pe cine ar alege, dacă ar avea posibilitatea să transfere în naționala României un fotbalist francez, Anghel Iordănescu a răspuns fără să stea pe gânduri: “Dacă Franța nu are nevoie de Benzema (n.r. – Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid, neconvocat în lotul pentru Euro 2016 din cauza scandalului de șantaj sexual în care este implicat), să ni-l dea nouă. Bineînțeles, dacă este de acord și Karim…”.
AICI, interviul acordat de General pentru Libertatea.
Selecționerul României a fost rugat să vorbească despre atuurile echipei pe care o pregătește. “Nu le permitem adversarilor să-și creeze multe ocazii, iar asta îmi place. Nu am mai pierdut de ceva timp, ceea ce ne face mai puternici și ne oferă ocazia de a progresa. Normal că mi-ar plăcea să câștig toate partidele, ca orice antrenor, dar mai important este să ne atingem obiectivul”, a afirmat Anghel Iordănescu.
Jurnaliștii spanioli au vrut să afle și dacă România mai are un decar de clasă. “Dacă vă referiți la un fotbalist de valoarea lui Hagi, răspunsul este nu. Cât de mulți jucători cu un asemenea profil mai există astăzi? Nici măcar Cristiano Ronaldo sau Messi nu au același profil! Acum se pune accent pe organizare”, a declarat Anghel Iordănescu.
“Spuneți că nu dispuneți de un nou Hagi, dar care ar fi jucătorii ce merită urmăriți?”, au insistat ibericii. “Trebuie să recunosc că în prezent noi nu avem vedete. La noi, vedeta este echipa. Forța noastră este disciplina tactică”.
Citește și România-Franța, meciul de deschidere de la Euro 2016 (10 iunie, ora 22.00, Dolce Sport 1, Pro TV). Anghel Iordănescu i-a pregătit o surpriză lui Didier Deschamps