În acesta, la Lille, se vor întâlni primele clasate din grupa A, Franța, cu șase puncte și Elveția, cu patru puncte. Pentru tricolori, ar fi bună o victorie cât mai concludentă a ”cocoșilor galici” în fața ”ceasornicarilor”.
Asta pentru că, în cazul unei victorii mult dorite a tricolorilor cu Albania, România și Elveția ar avea ambele câte 4 puncte, iar primul criteriu de departajare ar fi golaverajul.
Să vedem, însă, cine va da ora exactă în grupă, pentru că o eventuală victorie a Elveției i-ar propulsa pe ”ceasorncari” pe primul loc în grupă, lăsând reprezentativa țării gazdă a turneului, Franța, pe doi, cu un punct mai puțin.
Echipele probabile:
Elveția: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shakiri, Dzemali, Mehmedi – Seferovic. Selecționer: Vladimir Petkovic.
Franța: Lloris – Sagna, Rami, Koscienly, Evra – Kante, Matuidi – Payet, Griezmann, Pogba – Giroud. Selecționer: Didier Deschamps.