Programat să se dispute în perioada 10 iunie – 10 iulie, Campionatul European de fotbal din Franţa poate fi perturbat de o posibilă grevă a piloţilor companiei Air France.
Sindicatul piloţilor Air France a anunţat astăzi că membrii săi s-au pronunţat cu o majoritate covârşitoare în favoarea declanşării unei greve care să dureze cel puţin şase zile. „În iunie vor exista acţiuni de protest”, a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului.
Piloţii Air France sunt nemulţumiţi, printre altele, de reducerea salariilor şi se tem că vor fi afectaţi şi de alte măsuri pe care conducerea companiei intenţionează să le ia, din dorinţa de a eficientiza activitatea. Sindicaliştii acuză conducerea că nu are de gând să respecte măsurile stabilite anterior de comun acord.