Naționala României a debutat promițător la turneul final (1-2 cu Franța), a continuat îngrijorător (1-1 cu Elveția) și a terminat umilitor (0-1 cu Albania). Specialiștii și suporterii au i-au criticat dur pe tricolori pentru evoluțiile din ultimele două meciuri ale grupei A, iar cifrele seci arată că dreptatea a fost de partea contestatarilor, în marea majoritate a cazurilor. Să o luăm pe rând.

Am driblat ca nemții!

Începem cu o statistică onorantă, singura care îi contrazice pe specialiștii și pe suporterii care s-au plâns că fotbaliștii din actuala națională a României nu știu să dribleze. Ei bine, potrivit cifrelor UEFA, tricolorii au reușit o medie de 12,7 driblinguri pe meci, ceea ce îi propulsează pe podium, la egalitate cu Slovacia și devansați doar de Anglia (19,7) și de Germania (13,7), campioana mondială! Ceele mai puține driblinguri pe meci au bifat Rusia (4), Islanda (3,7) și Cehia (3,3). Concluzia e că ai noștri au driblat mult, dar prost.

Puține șuturi pe poartă

Bogdan Stancu (în galben) a șutat de patru ori pe spațiul porții adverse la Euro 2016. (FOTO: EPA)

România a nimerit de 9 ori spațiul porții adverse în cele trei meciuri jucate la Euro 2016. Cifră modestă, dacă ținem cont de performanțele celor mai bune echipe la acest capitol: Portugalia a tras pe poartă de 22 de ori, urmată de Germania (21) și de Țara Galilor (21). Mai slabe decât România au fost Turcia, Suedia (câte 4 șuturi pe poartă), Rusia (6), Polonia, Slovacia (câte 7), Albania și Irlanda de Nord (câte 8). Bogdan Stancu a fost tricolorul cu cele mai multe șuturi cadrate (4), la mare depărtare de top 3 (Gareth Bale – 11, Cristiano Ronaldo – 8, Alvaro Morata – 6).

Șuturile alături, tot puține

Nicolae Stanciu (dreapta) a șutat în plopi la Euro 2016. (FOTO: EPA)

România a fost mediocră și în privința șuturilor pe lângă poartă. Mingea expediată de tricolori a ocolit de 19 ori buturile adversarilor, capitol la care podiumul este format de Portugalia (28), Anglia (26) și Germania (26). Cu 4 șuturi alături, Nicolae Stanciu a fost cel mai inexact tricolor dar stelistul a fost depășit clar de Cristiano Ronaldo (13), Nani (6) și Oliver Giroud (6).

Am pasat mai prost decât Albania

Vlad Chiricheș (în prim-plan) a fost cel mai exact pasator al României la Euro 2016. (FOTO: EPA)

România a bifat 825 de pase reușite în cele trei meciuri din grupa A a Euro 2016, performanță care ne-a trimis în treimea inferioară a ierarhiei. Nu aveam pretenția să depășim principalele trei forțe la acest capitol (Spania – 1876, Germania – 1794, Portugalia – 1634), dar nu ne așteptam să fim depășiți până și de albanezi (855)! Cei care ne-au învins în ultimul meci de la turneul final stau mai bine decât noi și în privința procentului de pase reușite (81%, față de 79%). Vlad Chiricheș a fost tricolorul cu cele mai multe pase exacte (100), la mare distanță de Toni Kroos (328), Granit Xhaka (307) și Andres Iniesta (265).

Cele mai multe pase au încercat stoperii

Dragoș Grigore (cu spatele) a fost liderul tricolorilor la capitolul pase încercate la Euro 2016. (FOTO: EPA)

Dragoș Grigore și Vlad Chiricheș au fost tricolorii care au încercat cele mai multe pase (câte 112). Asta spune multe despre incapacitatea echipei României de a construi acțiuni ofensive; la ce să te aștepți, când fundașii tăi centrali pasează mai mult decât mijlocașii? De remarcat că ocupanții primelor trei locuri la acest capitol sunt mijlocași cunoscuți pentru capacitatea de a deschide jocul: Toni Kroos (353), Granit Xhaka (307) și Andres Iniesta (284).

Campioni absoluți la faulturi

Florin Andone (în galben), faultându-l pe Koscielny în timpul meciului Franța-România (2-1) de la Euro 2016. (FOTO: EPA)

Faulturile reprezintă singurul capitol la care România este lider detașat în statistica UEFA. Tricolorii au faultat de 52 de ori, record pentru faza grupelor. Echipa noastră a devansat Italia (49), Ungaria și Ucraina (câte 46). Cele mai puține faulturi au comis Anglia (31), Portugalia, Germania, Polonia, Franța și Belgia (câte 32).

Colecționari de cartonașe galbene

Andrei Prepeliță (nr. 18) a primit un cartonaș galben în timpul meciului România-Elveția (1-1) de la Euro 2016. (FOTO: EPA)

România se află pe primul loc și în privința cartonașelor galbene primite (10), dar, spre deosebire de faulturi, împarte această poziție cu Italia și cu Albania. Tricolorii au colecționat cele mai multe avertismente în timpul partidei cu Elveția (4), formația care ne-a pus sub presiune mai mult decât Franța. Spania se află la cealaltă extremă: a primit un singur cartonaș galben!

 
 

Urmărește-ne pe Google News