Tricolorii au o singură variantă: victoria! Până acum România are un singur succes la Campionatul European, 3-2 cu Anglia, înregistrat în 2000.
Tricolorii au suferit mult la mijloc în meciul cu Elveția, iar specialiștii și suporteri consideră că prin tehnicitatea lui impresionantă Lucian Sânmărtean ar putea da mai multă consistență jocului ofensiv.
Libertatea: Suporterii și specialiștii te cer în echipă.
Lucian Sânmărtean: Nu ei decid. Selecționerul decide. Dacă dânsul va decide să jocvoi face maximum ce pot pentru echipă.
Tu ce faci ca să-l forțezi pe Anghel Iordănescu să te titularizeze?
Cum adică să-l forțez? Selecționerul alege, e singurul care ia deciziile. Eu și restul jucătorilor suntem apți pentru a juca pentru echipă. Să dăm maxim.
Ar fi o nerealizare pentru tine să nu joci deloc la Euro?
Nu. Pentru mine este o realizare că am ajuns aici, că sunt cu echipa aici. Nu mulți jucători au posibilitatea la 35 de ani să prindă un Campionat European. Raț este de 15 ani la echipa națională și a prins al doilea turneu final. Deci, pentru mine este un lucru mare că sunt în Franța, să mă antrenez și să-i văd jucând pe colegii mei. Să am emoții și să fac parte din grup. Când o să-mi vină rândul , dacă o să-mi vină, fac și eu ca restul jucătorilor, să dau maximum. Sper să avem și victorii.
După margine cum ai perceput meciul cu Elveția, un punct câștigat sau două pierdute?
Rezultatul este echitabil. Și ei au avut ocazii și noi am avut. Putea să închidă la început meciul, noi după gol am avut bara lui Săpunaru, ocazia lui Chipciu. Hoban la începutul reprizei secunde. Dacă reușeam să facem 2-0 alta era soarta partidei. Elvețienii au reintrat repede în joc, au controlat, noi ne-am retras să închidem spațiile. Zic că e rezultat echitabil. Aici trebuie să dai gol.
”Suporterii se așteaptă să câștigăm cu Albania, e singurul lucru care ne interesează. Suntem obligați să câștigăm și asta vom face. Altă variantă nu avem”, Lucian Sânmărtean