Mihai Pintilii, Răzvan Raț, Steliano Filip și Bogdan Stancu au intrat pe mâna medicului Laurențiu Oproiu, după meciul cu Elveția (1-1), disputat miercuri, pe Parc des Princes. 

Fostul doctor Pompiliu Popescu, demis cu o lună înaintea turneului final, a pus tunurile pe noul staff medical, pentru căderea fizică a tricolorilor din repriza secundă a jocului cu ”ceasornicarii”, precum și pentru accidentările musculare: ”Lucrurile la Paris se întâmplă total pe dinafară, mă refer la pregătirea asta medicală. Și nu bat câmpii, știu ce vorbesc! Greșelea cea mai mare este că nu poți schimba staff-ul medical, să vii tu și să faci experimente, că așa ți-a venit! N-ai cum să faci astfel de experimente. Punct! Lucrurile la un turneu final se pregătesc cu mult timp înainte”.

Citește și:

Euro 2016. Situație explozivă la echipa națională, care a terminat de-a bușilea meciul cu Elveția! ”N-am mai întâlnit așa ceva, să cadă toată echipa după minutul 60, ca popicele!”

Medicul Laurențiu Oproiu a reacționat printr-un comunicat pe site-ul FRF: ”Ca urmare a informațiilor false vehiculate de foști componenți ai staff-ului echipei naționale, cu privire la situația medicală și la programul “tricolorilor”, în calitate de coordonator al staff-ului medical mă văd nevoit să fac anumite precizări de natură a clarifica situația pentru suporterii României.

Informațiile potrivit cărora medicația ar fi neadecvată sunt total nefondate, această medicație fiind utilizată la nivelul cluburilor europene de prestigiu în acest moment. Totodată, procedurile de refacere ale jucătorilor de la prima reprezentativă sunt de ultimă oră, moderne, și nu s-au comis erori în aplicarea acestora.

Cât privește evaluarea situațiilor medicale individuale, aceasta nu este efectuată empiric, în stilul vechiului staff medical, ci cu rigurozitate. Avem la dispoziție investigații moderne pe care dorim să le exploatăm la maximum în stabilirea unui diagnostic cât mai exact, funcție de care să urmăm tratamentul corespunzător”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News