Fost antrenor la Steaua, Mirel Rădoi crede că România va trebui să fie o echipă extrem de organizată, pentru a scoate un rezultat bun în întâlnirea cu reprezentativa ”cocoșului galic”.

„În primul rând cred că cel mai important pentru noi ar fi ca cel mai bun jucător al nostru să fie Tătărușanu, ca să nu avem nici o emoție. După aceea, mizez pe cei din atac și aici mă refer la Alibec, Keșeru, Andone și la cei pe care i-am avut elevi, Popa, Stanciu și Chipciu”, a declarat Rădoi pentru Dolce Sport.

Fostul internațional, care merge pe o finală Germania – Franța, a continuat: ”Cred că, înainte de toate, trebuie să fim foarte organizați și când spun acest lucru nu înseamnă că toată echipa trebuie să stea în jumătatea proprie. Trebuie să încercam, când avem mingea, să ne cream cât mai multe ocazii și să-i punem pe jucătorii francezi la linia defensivă, unde au mari probleme. Dar trebuie să ajungem acolo. Franța marcheză foarte multe goluri, stă foarte bine pe faza ofensivă”.

La Campionatul European 2016, România va juca în grupa A, împotriva naționalelor din Franța, Elveția și Albania. 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News