ComenteazăDe numele Ţării Cantoanelor se leagă a doua cea mai grea înfrângere din istoria participărilor noastre la turneele finale: 1-4 în 1994, la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii (cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat la Mondialele din
România şi Elveţia s-au întâlnit de 12 ori. În patru rânduri au câştigat tricolorii, trei meciuri s-au terminat nedecis, iar în patru partide s-au impus elveţienii. Ultimul duel, de pe 30 mai 2012, un amical la Lucerna, s-a terminat cu victoria României, scor 1-0, după un gol înscris de Gicu Grozav.
Pe 24 mai 1967, la Zurich, în preliminariile Europenelor din 1968, România avea să sufere cea mai dezastruoasă înfrângere din istoria naţionalei: 1-7 (0-3) cu Elveţia. A fost un dezastru inimaginabil, care a dus la demiterea antrenorului Ilie Oană şi aducerea legendarului Angelo Niculescu în loc. Paradoxal, această umilinţă a fost germenele din care a crescut prima generaţie de aur a naţionalei, care s-a calificat, doi ani mai târziu, la Mondialele din Mexic 1970. Regretatul Angelo Niculescu avea să confirme că la meciul Elveţia-România 7-1 a fost vorba de un caz de dopaj „pe dos”. „Doctorul le-a dat ceva pentru a le mări capacitatea fizică, dar a greşit concentraţia şi le-a provocat o reacţie adversă foarte puternică. Au devenit agitaţi, şi-au pierdut luciditatea şi apoi fără vlagă pe teren”, a povestit Angelo Niculescu. Cu un an mai devreme, în tur, scorul fusese 4-2 pentru România.
O altă campanie dureroasă pentru România, dar care s-a dovedit în final de bun augur s-a petrecut în preliminariile Mondialului din 1982, când după 0-0 în deplasare, Elveţia ne-a bătut acasă, scor 1-2, pe 10 octombrie 1981. Eşecul a dus la debarcarea lui Ştefan Kovacs şi aducerea tânărului Mircea Lucescu. Acesta din urmă avea să califice echipa, doi ani mai târziu, la Europenele din 1984.
Elveţia ne-a pus o „talpă” care s-a dovedit decisivă şi în următoarele preliminarii când ne-am întâlnit, în campania pentru Euro 1992. După un început dezastruos, 1-2 cu Scoţia în deplasare şi 0-3 cu Bulgaria acasă, tricolorii şi-au revenit, dar n-au reuşit să câştige la Neuchatel: 0-0 după ce au dominat copios. În retur, România a învins cu 1-0 (gol Mateuţ în minutul 69), dar punctul pierdut la Neuchatel a fost fatal în final, pentru că tricolorii au acumulat 10 puncte, cu unul mai puţin decât câştigătoarea grupei, Scoţia. La egalitate de puncte, România s-ar fi calificat la turneul din Suedia graţie rezultatelor directe cu scoţienii: 1-2 şi 1-0.
Primul meci dintre cele două naţionale a avut loc pe 29 octombrie 1933, la Berna, în preliminariile CM 1934. S-a terminat 2-2, dar FIFA a dat câştig de cauză, cu 2-0, la “masa verde”, Elveţiei.
Motivul acestei decizii dure date de FIFA l-a reprezentat utilizarea în naţionala noastră a lui Iuliu Baratky, jucător disputat, în acel moment, de federaţiile din România (FRFA) şi din Ungaria. “O monstruoasă sentinţă dată de FIFA. Împotriva prevederilor regulamentare şi a uzanţelor internaţionale, FIFA privează România de un drept câştigat”, anunţa atunci, pe un ton grav, presa din ţară. Totuşi, conform regulamentelor în vigoare, FIFA avea dreptate. Culmea absurdului este însă că tocmai la solicitarea României, FIFA a introdus în 1931 un paragraf în regulament care stipula că un fotbalist nu putea evolua în două naţionale decât la cel puţin trei ani distanţă. Cum Iuliu “Giussy” Baratky evoluase până în iunie 1933 în naţionala Ungariei, pentru a juca, apoi, în octombrie acelaşi an, pentru România, forul mondial a intervenit şi a dat Elveţiei meci câştigat cu 2-0, la “masa verde”. În ciuda acestei înfrângeri stabilite în birourile FIFA, România a reuşit să se califice la turneul final al CM 1934, după ce a învins, la Bucureşti, în meci decisiv, cu 2-1, naţionala Iugoslaviei.