”În cursul ultimelor noastre trei meciuri, a fost un atac-apărare și chiar dacă nu mă gândeam că vom domina atât, tot a fost un pic jenant. Nu putem domina mai mult, chiar dacă am pus presiune din primul minut. Dar nu am transformat ocaziile noastre. Este un 0-0 frustrant. Dar vom continua să dăm tot ce avem mai bun și sper să devenim cât mai periculoși. Dacă am fi câștigat, toată lumea ar fi spus că absențele nu au contat, dar atunci când nu reușești, titularii au fost slabi. Sunt obișnuit. Este o decepție să termini pe locul 2, deși eu cred că meritam să fim primii. Înainte de orice, acum trebuie să ne gândim să trecem de optimile de finală”, a precizat Hodgson.

Anglia merge în ”optimi” de pe locul doi, urmând să joace la Nisa pe 27 iunie, cu echipa care va terminat pe locul secund în Grupa F. La rândul lor, slovacii sunt și ei cu un picior în optimi după acest rezultat, cu patru puncte, de pe locul al treilea.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News