”Elveția și Franța sunt favorite clare în grupa noastră, dar România aproape că nu a primit goluri în preliminarii, așa că nu va fi un meci ușor împotriva lor”, a estimat Shaqiri, fotbalistul echipei engleze Stoke City.

„Primul nostru obiectiv e să ne calificăm în optimi de finală. Avem un potențial important să facem o figură frumoasă. EURO se desfășoară foarte repede și poți să ajungi destul de rapid în semifinale, însă de asemenea poți să te întorci foarte curând acasă. De aceea trebuie să ne concentrăm întâi asupra fazei grupelor”, a afirmat el.

Mijlocașul a vorbit despre atuurile naționalei sale: ”Suntem solizi, puternici și foarte valoroși ca echipă. Am câștigat majoritatea meciurilor și am obținut cele trei puncte. Cred că asta ne caracterizează: suntem foarte puternici ca echipă și putem face față foarte bine unor situații grele. Sigur, avem și jucători care pot decide soarta unui meci, dar cred că în ultimii ani echipa noastră a fost caracterizată de soliditate. Jucăm un fotbal ofensiv foarte bun, nu ne apărăm”.

Elveția va debuta la turneul final împotriva Albaniei, sâmbătă, de la ora 16,00, la Lens.

Shaqiri, fotbalist de origine kosovară, a dezvăluit că înaintea tragerii la sorți le-a spus părinților săi că Elveția va întâlni Albania.

România va primi replica Elveției pe 15 iunie, pe Parc des Princes din Paris.

Libertatea va transmite LIVE BLOG Romania – Franța, meciul unei generații.

 
 

Urmărește-ne pe Google News