Cu doar un punct din trei meciuri, România a terminat grupa A pe ultimul loc, 4, și pleacă acasă de la turneul final al Campionatului European organizat în Franța.
Cântecul de lebădă al actualei generații l-a reprezentat jocul cu Albania, priedut rușinos de tricolori, după un meci în care au arătat ca o echipă de duzină, care nu are antidot în fața unui adversa modest, ce nu ne mai învinsese de 68 de ani!
Antrenorul secund al echipei naționale, Viorel Moldovan a radiografiat prezența României la Euro 2016, fiind sceptic în ceea ce privește viitorul fotbalului românesc.
”Trebuie să ne vedem lungul nasului, ăsta e nivelul nostru. Calificarea s-a pierdut în jocul cu Elveția (n.r. – 1-1, după ce tricolorii au condus cu 1-0), nu în acesta, cu Albania. Am fost sterili în atac, am suferit pe benzi! Sânmărtean de la început? Poate că da!”, a spus Viorel Moldovan.
Tehnicianul care va pleca de la națională, el urmând a prelua gruparea franceză de ligă secundă Auxerre, a pus punctul pe i, decretând: ”Fotbalul nostru trebuie să renască, dar va fi greu să ne redresăm!”.
După Euro, Moldo va prelua echipa franceză Auxerre (Ligue 2).

 
 

Urmărește-ne pe Google News