Damiano Tommasi, 45 de ani, fost internațional italian, ex-Roma, susține că “astfel se pot recupera meciurile din competițiile interne. Coronavirusul nu este doar problema Italiei, afectează lumea întreagă”.

De teama
fanilor veniți din nordul Italiei, primăria din Nürnberg vrea să anuleze
amicalul Germaniei cu squadra azzurra, din 31 martie.

Competițiile
din Italia continuă să fie afectate

Cele 148 de decese înregistrate până acum în Cizmă și cele peste 3.850 de cazuri de infectare cu Covid-19 i-au speriat pe italieni.

Amenințarea
extinderii epidemiei i-a făcut pe guvernanți să adopte măsuri drastice nu numai
în privința fotbalului, ci și a oricăror manifestări publice.

În Cupa Italiei,
ambele semifinale au fost amânate.

Iar la
recomandarea Comisiei Științifice Medicale și a premierului Conte, până la 31
martie nu vor mai avea loc evenimente sportive decât cu porțile închise!

Serie A își
închide porțile cinci etape.

Urmărește-ne pe Google News