România a învins cu 2-1 în Ungaria selecționata Israelului și s-a calificat la Campionatul European de Fotbal din 2024, care va avea loc în Germania între 14 iunie și 14 iulie anul viitor.

E a șasea prezență a României la Euro după edițiile din 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016. „Tricolorii” au ratat prezența la ultima ediție de CE, cea din 2020, ținută în 2021 din cauza pandemiei, chiar dacă s-au jucat meciuri și la București.

Inițial, un turneu mult mai dificil în fazele incipiente decât Mondialul, unde numărul de echipe era mai mare, Euro a devenit, în ultimii ani, mult mai accesibil. Practic, în ultimii 50 de ani, numărul de echipe s-a mărit de șase ori (de la 4 la 24).

Iată 5 repere din istoria participării echipei naționale la Campionatele Europene de fotbal.

1. Am ratat primele șase turnee, dar am bifat un „sfert”

Cea mai mare perioadă în care România n-a participat la turneele finale de Euro a fost de la startul competiției, din 1960, și până în 1984. Asta înseamnă șase turnee (1960, 1964, 1968, 1972, 1976, 1980).

De menționat, însă, că la primele cinci dintre ele se calificau doar patru echipe, jucându-se în sistem semifinale – finală.

Chiar dacă nu am mers, propriu-zis, la un turneu final, am fost foarte aproape de semifinale în 1972. După o grupă preliminară câștigată în fața Cehoslovaciei, Țării Galilor și Finlandei, România a avansat în play-off-ul contra Ungariei, un fel de sferturi de finală.

După două meciuri terminate la egalitate, 1-1 și 2-2, românii s-au deplasat la Belgrad pentru o rejucare pe teren neutru. A fost 2-1 pentru Ungaria pe stadionul Partizan, după un gol al victoriei reușit în minutul 89 de István Szőke.

2. Gică Hagi, singurul cu trei turnee

Prima calificare a venit în 1984, când „tricolorii”, cu un Hagi de 19 ani, au participat la doar al doilea turneu cu 8 echipe.

N-au scos decât un egal, 1-1 cu Spania, și au pierdut contra Germaniei de Vest (1-2) și Portugaliei (0-1).

În meciul contra Spaniei, Ladislau Bölöni a devenit primul marcator al României la un turneu final de Campionat European.

Hagi nu a înscris, însă avea să mai bifeze două turnee finale, cel din 1996 și cel din 2000. E, în continuare, singurul român cu trei turnee de Euro.

3. Cea mai slabă clasare, în 1996. Dar și un gol-fantomă

Campionatul European al Generației de Aur a fost, paradoxal, cel mai slab pentru România. Paradoxal pentru că „tricolorii” veneau de la cea mai bună prestație din istorie, un sfert de finală la Campionatul Mondial din Statele Unite – 1994.

În 1996, România a pierdut toate cele trei meciuri la Euro și a marcat un singur gol, Răducioiu contra Spaniei (1-2). 

În etapa a doua a grupelor, „tricolorii” au fost învinși de Bulgaria. Tot la limită, 0-1. Un meci în care Dorinel Munteanu a marcat un gol valabil, o minge care a ricoșat din transversală dincolo de linia porții și a revenit în teren. Fără VAR, arbitrul a lăsat jocul să continue. 

4. Nu avem decât o victorie din 16 meciuri și 10 goluri la 5 turnee

O realitate tristă: în cele cinci turnee de până acum, România are doar un succes. În 15 meciuri! 

O victorie consemnată la Euro 2000. În chiar ultimul meci al grupei, „tricolorii” au condus (1-0) și apoi întors Anglia, reușind să bată cu 3-2. Golul victoriei, înscris de Ionel Ganea, a venit dintr-un penalty transformat în minutul 89.

Practic, aproape o treime din cele 10 goluri înscrise de România în istoria Euro au venit la acest meci.

Același turneu a consemnat și alte două premiere: fusese prima oară când România bifa două turnee de Euro la rând. Și prima oară când ieșea din grupă.

Italia n-a avut, însă, milă de noi. 2-0 și un cartonaș roșu primit de Hagi care a însemnat și ultima sa partidă la echipa națională. Ajunși în finală, italienii aveau să fie învinși de Franța. 

5. Ultimele două turnee, la indigo: start bun, final neputincios

Ultimele două turnee finale au avut desfășurări asemănătoare. România a început bine contra Franței (0-0 în 2008, 1-2 în 2016, cu un gol marcat pe final de Payet la meciul de deschidere de la Paris).

A urmat un egal, 1-1, contra Italiei în 2008 și contra Elveției în 2016. În prima situație, Mutu a ratat un penalty care ar fi însemnat calificarea „tricolorilor” în „sferturi”.

Și în 2008, și în 2016, „tricolorii” s-au împotmolit în meciul final. Olanda deja calificată ne-a administrat un 2-0 sec (2008), în timp ce Albania a făcut surpriza în 2016 (0-1). Un rezultat care a eliminat ambele formații.

Ultimele două goluri ale României la Euro au fost marcate de Bogdan Stancu, ambele din penalty. Ultimul gol din acțiune, cel al lui Mutu contra Italiei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News