În urma victoriei obținute în partida disputată în Ungaria, România a obținut calificarea la turneul final al Campionatului European din Germania.

Naționala se află pe prima poziție a Grupei I, profitând de remiza Elveției pe teren propriu cu Kosovo.

Clasament:

  • ROMÂNIA 19p
  • ELVEȚIA 17p
  • Israel 12p
  • Kosovo 11p
  • Belarus 9p
  • Andorra 2p

E al șaselea turneu pentru „tricolori” și primul după cel din 2016.

1. România la Campionatul European de fotbal

„Tricolorii” s-au calificat la șase turnee de Euro. Primul a fost în 1984, cu o echipă din care făceau parte, printre alții, Hagi, Boloni, Coraș, Iorgulescu sau căpitanul Costică Ștefănescu. 

Libertatea îți prezintă, într-un articol separat, cinci repere despre România la Euro: o singură victorie în 16 meciuri, cine e singurul jucător cu 3 turnee diferite și cine e ultimul nostru marcator la turneul final.

2. Unde se joacă Euro 2024

După o ediție continentală, cu partide jucate în mai multe țări, Campionatul European se va disputa într-una singură: Germania. Aceasta a câștigat dreptul de a organiza turneul în fața Turciei.

E a treia oară când se joacă meciuri în Germania, după 1988 (turneu disputat doar în Germania de Vest) și 2020 (când Munchen a găzduit 4 meciuri).

3. În ce orașe și pe ce stadioane se joacă Euro 2024

Jocurile vor avea loc pe 10 stadioane din 10 orașe diferite, toate de peste 30.000 de locuri.

E vorba de Allianz Arena din Munchen (70.076 de locuri), unde se va juca inclusiv meciul de deschidere, Olympiastadion din Berlin (74.461 de locuri), care va găzdui și finala, și alte opt arene. 

Celelalte sunt: 

  • Dortmund (Signal Iduna Park, 65.849 de locuri)
  • Stuttgart (MHP Arena, 54.906 locuri)
  • Gelsenkirchen (Veltins-Arena, 54.470 de locuri)
  • Frankfurt (Waldstadion, 54.697 de locuri)
  • Hamburg (Volksparkstadion, 52.245 de locuri)
  • Düsseldorf (Merkur Spiel-Arena, 51.031 de locuri)
  • Koln (RheinEnergieStadion, 49.827 de locuri)
  • Leipzig (Red Bull Arena, 42.959 de locuri)

4. Când se dispută Euro 2024

Meciurile de la Euro 2024 se vor juca între 14 iunie și 14 iulie 2024. 

Jocurile din grupă se vor termina pe 26 iunie, iar meciurile din optimi se vor disputa între 30 iunie și 2 iulie. „Sferturile” se dispută pe 5 și 6 iulie, semifinalele pe 9 și pe 10 iulie, iar finala pe 14 iulie.

La Euro nu există finală mică. Din cele 6 grupe se califică în faza următoare primele două locuri și cele mai bune 4 locuri 3.

5. Cine s-a calificat la Euro 2024

Până la calificarea României, consemnată sâmbătă, 18 noiembrie 2023, s-au calificat la Euro gazda Germania și alte 14 echipe naționale (menționate în ordinea calificării matematice la turneu):

Belgia, Franța, Portugalia, Spania, Scoția, Turcia, Austria, Anglia, Ungaria, Slovacia, Albania, Danemarca, Elveția, Olanda.

Pentru turneul final mai sunt disponibile 8 locuri. Primele cinci se vor definitiva zilele viitoare, la finalul grupelor preliminare. Ultimele trei vor fi stabilite în primăvară, în urma a trei play-off-uri între echipe necalificate.

6. Când este tragerea la sorți pentru Euro 2024

România își va afla adversarele la Euro 2024 pe 2 decembrie, într-o ceremonie care va avea loc la Hamburg, în Elbphilharmonie. Festivitatea va începe la ora 19:00, ora României.

7. Cine va participa la Euro 2024

Edward Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, va trebui să facă un lot de 23 de jucători, dintre care 3 vor fi portari.

UEFA va reveni la loturile de 23 de oameni după ce ultimele două turnee finale, Euro 2020 (ținut în 2021) și Mondialul din 2022 s-au disputat cu loturi de 26 de jucători.

Primul, din cauza pandemiei. Al doilea, din cauza disputării în mijlocul sezonului 2022-2023.

8. Unde se va vedea Euro 2024 în România

Conform GSP, românii vor putea vedea Euro 2024 la PRO TV. 

PRO TV a achiziționat drepturile de difuzare pentru următoarele două ediții ale Campionatului European de fotbal, din 2024 și 2028.

Începând din 2016, turneele finale de Euro au fost transmise, în România, de PRO TV.

9. Cât vor costa biletele pentru Euro 2024 și de unde se pot cumpăra

Biletele la Campionatul European din 2024 vor costa între 30 și 200 de euro (bilete la meciurile din grupă), 50 și 600 de euro (meciul de deschidere), 50 și 250 de euro („optimi”), 60 și 300 de euro (sferturi de finală), 80 și 600 de euro (semifinale).

În finală, cel mai ieftin tichet va costa 95 de euro, iar cel mai scump va ajunge la 1.000 de euro.

Fanii români vor putea să își cumpere bilete începând cu luna decembrie, prin intermediul Federației Române de Fotbal.

Suporterii vor avea la dispoziție 2,2 milioane de bilete din cele 2,7 milioane disponibile, iar federațiile vor primi circa un milion din cele 2,2 milioane.

O primă tranșă de bilete a putut fi cumpărată încă din octombrie, însă fără siguranța prezenței României la turneul final.

 
 

Urmărește-ne pe Google News