„Duminică, în cantonamentul de la Würzburg, Germania, a avut loc un moment deosebit de emoționant pentru echipa națională de fotbal a României, înainte de meciul decisiv cu Slovacia. După aproape o lună de cantonament intens, jucătorii au avut ocazia să își reîntâlnească familiile și să petreacă câteva ore prețioase alături de cei dragi”, a transmis FRF.

Răgazul le-a fost oferit de selecţionerul Edward Iordănescu.

„Familiile jucătorilor au sosit în cantonament pentru patru ore, timp în care soţiile, prietenele, copiii şi părinţii acestora au avut prilejul să discute cu ei, să-i îmbrăţişeze şi să-i încurajeze”, mai precizează FRF.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Această întâlnire a fost planificată încă dinainte ca echipa națională să ajungă în Germania. Momentele petrecute de tricolori alături de cei dragi au fost neprețuite, emoțiile fiind vizibile pe chipurile tuturor celor prezenți. Lacrimi de bucurie, îmbrățișări strânse și zâmbete largi au caracterizat această după-amiază deosebită.

Reîntâlnirea cu familiile a fost o gură de aer proaspăt pentru jucători, o pauză binevenită în timpul acestui cantonament lung. Tricolorii au reușit să își reîncarce bateriile și să se pregătească pentru provocările ce urmează, având în suflet bucuria și suportul celor dragi”, mai precizează sursa citată.

România – Belgia, al doilea meci al „tricolorilor” la Euro 2024, disputat sâmbătă, 22 iunie, s-a terminat cu victoria belgienilor, 2-0, care au înscris prima dată în minutul 2.

Jucătorii lui Edi Iordănescu rămân cu 3 puncte în grupă, după ce au surclasat Ucraina (3-0), și păstrează șanse la calificarea în optimi. Următorul meci, cel decisiv, va fi cu Slovacia, pe 26 iunie.

Foto: FRF.ro

Urmărește-ne pe Google News