Imagini de pe Allianz Arena, München, unde jucătorii echipei naționale a României au sărbătorit victoria:

Stanciu a deschis drumul spre succes cu un gol fabulos de la 20 de metri, în vinclu, la minutul 29, potrivit GSP.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Cred că, după nașterea fetițelor, e cea mai fericită zi, atât din viața mea, cât și a colegilor. Ceea ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta, e de neegalat. Vreau să le mulțumesc din suflet acestor suporteri minunați, ceea ce ne-au făcut să simțit e ceva ce trăim doar o dată în viață. Le mulțumim pe această cale acestor fani minunați.

Tot ce îmi doresc e ca naționala să aibă rezultate, nu mă interesează cine marchează, nici pe mine, nici pe colegii mei. Nu ne interesează cine este marcatorul”, a declarat Nicolae Stanciu, la Pro TV, imediat după meciul fantastic cu Ucraina.

România a spulberat, luni, 17 iunie, Ucraina cu 3-0 (1-0), în primul meci de la Campionatul European de fotbal din Germania. Stanciu, R. Marin și Drăguș au fost autorii golurilor tricolorilor, care au făcut o partidă excelentă la Munchen, în fața a peste 35.000 de suporteri din țară.

A fost doar a doua victorie a României la un Campionat European, după 3-2 cu Anglia la EURO 2000.

 
 

Urmărește-ne pe Google News