CFR Cluj poate face astăzi, de la ora 19.55, un pas uriaș spre primăvara europeană printr-o victorie în fața echipei Rennes.

Ardelenii sunt favoriți după succesul din tur, 1-0 în Franța, gol Ciprian Deac.

Nu trebuie să ne facem iluzii că va mai fi meciul din tur, când am avut un om în plus, apoi doi. Rennes va căuta răzbunare, va trebui să jucăm de două ori, de trei ori mai bine ca să câștigăm.


Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj:

Vin copiii!

Ardelenii revin
în Gruia după două deplasări și sunt așteptați peste 10.000 de oameni în
tribune la meciul cu Rennes. Cu Lazio (2-1), la o victorie istorică, au fost
9.222 de spectatori.

Văzând afluența de copii de la meciul României cu Novergia, clujenii au preluat ideea din zbor: au gratuitate diseară elevii din clasele I-XIII, organizați în școli, academii sau cluburi de fotbal, pe baza unor tabele trimise la gruparea alb-vișinie.

Dar și banii

Campioana
României a bifat la Rennes prima victorie contra unei formații din Franța, mai
avea trei remize și trei eșecuri. Acum, așteaptă 3 puncte uriașe diseară, mai
ales că șefii au anunțat că vin banii la băieți.

Bonusurile pentru calificarea în grupele Europa League, dar și pentru victoriile cu Lazio și Rennes le vor intra în conturi până săptămâna viitoare.

„Și ei așteaptă, și eu aștept. Când muncești, trebuie să și primești”, a fost avertismentul lui Dan Petrescu, legat de întârzierile conducerii.

Cum ar putea arăta CFR Cluj contra lui Rennes:

Arlauskis –
Peteleu, A. Burcă, K. Boli, Camora – Bordeianu – Deac, Djokovici, Culio, Omrani
– Traore

Cifre:

  • 3 jucători sunt suspendați pentru meciul din Gruia, după cartonașe roșii în Franța: Sušić (CFR), respectiv  Camavinga și Mendy (Rennes)
  • 1 victorie are Rennes în ultimele 5 meciuri în toate competițiile, în rest 4 eșecuri. CFR are trei victorii și două înfrângeri în ultimele 5 partide
  • 2013 este anul când CFR Cluj a ajuns în primăvara Europa League, după ce a ieșit pe locul 3 într-o grupă cu Man United, Braga și Galatasaray, pierzând apoi în dubla cu Inter Milano (0-2, 0-3)

Clasament grupa E în Europa League

1. Celtic    3   
2    1    0 5-2 7p

2. CFR Cluj    3   
2    0    1   
3-3    6p

3. Lazio    3   
1    0    2   
4-5    3p

4. Rennes    3   
0    1    2   
2-4    1p

Ce meciuri au mai rămas de jucat:

  • CFR Cluj – Rennes
  • Lazio – Celtic (7 noiembrie)
  • Lazio – CFR Cluj
  • Celtic – Rennes (28 noiembrie)
  • Rennes – Lazio
  • CFR – Celtic (12 decembrie)

 
 

Urmărește-ne pe Google News