Scandalul Enache – Astra – Steaua seamănă într-o oarecare măsură cu scandalul iscat în 2008 de foștii fotbaliști dinamoviști Torje, Pulhac, Lucian Goian și Roptan care au fost filmați când cântau maneaua ”Steaua e numai una!”.
Conducătorii din ”Ștefan cel Mare” au reacţionat imediat și i-au sancţionat pe petrecăreţi cu câte 5.000 de euro. Ulterior, Goian şi Pulhac au fost puşi pe lista de transferuri, iar Torje şi Ropotan au primit un ultim avertisment.
În cazul lui Enache, antrenorul Marius Șumudică l-a exclus pe mijlocaș din lotul Astrei Giurgiu, după ce a declarat că își dorește să joace la Steaua, pentru că este cea mai importantă echipă din România și este singura la care se investește.
”Enache își doreste foarte mult să ajungă la Steaua, a declarat-o, a spus că este singurul club care investește. Din punctul meu de vedere, va fi destul de greu ca Enache să mai joace cu Șumudică antrenor.
Va fi destul de greu, fiindcă eu l-am respectat tot timpul, îl respect în continuare. Este un jucător pe care m-am bazat, care a dat sută la sută pentru echipă, dar dacă ești sub contract cu un club și spui că vrei să ajungi la alt club cu care mă bat, va fi greu să faci parte din planurile mele”, a spus Șumudică.