Angelo Massone este omul care a vrut să cumpre clubul Rapid București, dar nu a reușit, așa că s-a orientat spre un alt club din Liga 1. Ceahlăul Piatra Neamț, locul 15 la finalul turului, este clubul care a fost sub aripa protectoare a primarului din Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan, cel care este și președinte de onoare. ”Pinalty” are probleme cu Justiția, fiind arestat în celebrul dosar Microsoft.

Discuția finală va avea loc pe 8 ianuarie, iar italianul este decis să îl pună pe liber pe actualul antrenor, Florin Marin, și să aducă un antrenor din Italia, Renzo Rossi sau Cristiano Bergodi. Reunirea lotului celor de la Ceahlaul este programată pe 12 ianuarie.

Angelo Massone a fost unul dintre principalii acţionari, în 2008, la Livingstone – Scoția. Alături de mai mulți parteneri, acesta l-a adus ca antrenor în iulie 2008 pe Roberto Landi, fost antrenor la FC National, pe care l-a dat afară, în urma rezultatelor proaste, 5 luni mai târziu.

Clubul a întâmpinat probleme cu banii și după ce Angelo Massone a refuzat să platească datoriile la timp, a fost trecut în insolvență, apoi a retrogradat, un an mai târziu, în Liga a 3-a din Scoția. Acesta și-a vândut apoi toate acțiunile partenerilor săi și s-a retras.

 
 

Urmărește-ne pe Google News