Patul încă mai are mirosul său

În camera 310, unde dormea Hardy, e o linişte de mormânt. Patul este aşa cum l-a lăsat el, păstrând încă mirosul trupului său. În şifonierul unde îşi ţinea până mai ieri hainele, se află nişte saci din plastic şi câteva lucruri de-ale lui Hardy, pe care reprezentanţii Ambasadei SUA au considerat inutil să le returneze familiei. Şi o Biblie, pe o noptieră. Atât a mai rămas de pe urma unui sportiv care promitea să facă o carieră în baschetul românesc. Odată cu el, au murit toate speranţele unui om care şi-a dorit doar să îşi ajute familia, iar aceasta să fie mândră de el.

Federaţia plăteşte tot

Şefa federaţiei, Carmen Tocală, ţine legătura cu familia lui Hardy. “Mama lui n-a avut nici măcar puterea să aştepte sâmbătă coşciugul la aeroport în SUA”, a mărturisit Tocală. “Vom plăti toate costurile funeraliilor din America, inclusiv transportul sicriului”, a mai punctat şefa federaţiei. Estimările preliminare arată că preţul întregii operaţiuni e de 10.000 $.

Va fi înmormântat miercuri

Publicaţia New Haven Register a scris ieri că rudele au stat de veghe la căpătâiul lui Hardy în noaptea de sâmbătă spre duminică, apoi au făcut un pelerinaj prin cartierul Traverse, din Middletown, SUA, unde s-a născut Chauncey. Verişoara lui, Tawana Bourne, a declarat: “Ne-am adunat aici pentru a ni-l aduce aminte pe Chauncey, dar şi pentru a transmite un mesaj clar către persoanele responsabile de această crimă, comisă de brute. Cei care au făcut asta vor plăti”. După ce autorităţile vor face o nouă autopsie, miercuri, la ora 10.00, la Biserica Zion, din Middeltown, va avea loc înmormântarea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News