În primul rând, în zona arabă merg în general „elefanţi”, jucători aflaţi spre sfârşitul carierei, care vor să mai pună un ban deoparte. În al doilea rând, destinaţia pare surprinzătoare pentru un puşti tupeist, plin de tatuaje, care s-a remarcat prin numeroase escapade bahice şi derapaje comportamentale cu „mătuşi” blonde în vârstă de maximum 20 de ani pentru care a evadat din cantonamente.
Balaci: „Nu e o pierdere”
Renumit în lumea arabă pentru performanţele sale și pentru că a fost deschizător de drumuri în zona Golfului, fostul mare internaţional român, Ilie Balaci (57 de ani), nu înţelege mutarea. ”Fiecare îşi face viaţa cum crede de cuviinţă. Iancu este considerat un jucător talentat, dar atât. Nu este nicio pierdere pentru fotbalul românesc dacă pleacă în Emirate la o vârstă atât de fragedă, pentru că nu l-am prea văzut jucând la Steaua”, a declarat, pentru SportNews.ro, Ilie Balaci.
Şumudică: „Steaua să zică mersi”
La rândul său, Marius Şumudică, fost antrenor în Emirate, la Al Shaab, crede că Steaua face o afacere bună, dar nu-i prevede lui Iancu o viaţă uşoară: ” Ce valoare are Iancu? Câte meciuri a jucat la Steaua şi la naţionala de tineret? Pentru mine, până acum Iancu nu a demonstrat nimic în fotbalul românesc. Dacă el îşi doreşte să plece acolo e treaba lui. Steaua să zică mersi, 700.000 de euro sunt bani mulţi în ziua de azi. Nu-i va fi uşor să joace în Emirate, e foarte greu să reuşeşti”.
„Nu ştiu cât poate să progreseze acolo”
Tratativele l-au contrariat şi pe tehnicianul Florin Motroc, care a antrenat în Iordania şi în Bahrain. ”Şi pentru mine este o surpriză transferul lui Iancu la Al Dhafra. Este un pas înapoi pentru el, mai ales că vine de la Steaua, nu de la o echipă oarecare. Nu am mai auzit până acum ca vreun jucător atât de tânăr să plece în zona Golfului, unde sunt căutaţi, de obicei, fotbalişti maturi.
Mai mult, Al Dhafra este o echipă modestă din Emirate, fără obiective, n-are forţa să se bată la vreun trofeu. Acolo contează doar echipa lui Olăroiu, Al Ahli, Al Jazira, Al Ain, şi cam atât. Cine ştie, probabil, cei de la Al Dhafra se gândesc să-l promoveze în zonă pe Iancu şi apoi să dea lovitura cu el, să-l vândă pe bani mulţi. Nu ştiu însă cât poate să progreseze într-o echipă fără obiective. Iancu trebuie să fie foarte atent acolo. Nu-i vor fi acceptate actele de indisciplină, iar lumea aşteaptă ca randamentul lui să fie maxim. Fotbaliştii profesionişti trebuie să facă diferenţa, altfel riscă să intre în conflict cu jucătorii vechi din echipă şi va fi îndepărtat imediat”.
Iancu a jucat un an şi jumătate la Steaua şi a marcat şase goluri: patru în campionat şi două în Liga Campionilor
Gabi Iancu nu este chiar un necunoscut pentru arabi. În noiembrie 2013, presa din Golf a publicat un articol elogios despre tânărul jucător român, cu titlul „Fotbalistul care va fi într-o zi cel mai scump din istorie” (facsimil), însoţit de un colaj video.