Ca să-i câștige de partea lui pe jucători – după ce în Elveția l-a criticat pe ex-stelistul Mihai Pintilii pentru faptul că a părăsit cantonamentul, ca să-și negocieze contractul cu Al-Hilal – fostul consilier prezidențial i-a premiat pe tricolori cu câte 2.000 de euro: 1.000 de euro pentru jocul cu Argentina (0-0) și 1.000 de euro pentru victoria cu Albania (1-0).

Ambele au fost meciuri de verificare. În pofida succesului cu Albania, România s-a făcut de râs în Elveția, evoluând jenant în ambele (celălalt joc s-a încheiat cu 2-1 în favoarea Algeriei).

În avionul de Elveția s-au urcat și cei din Comitetul Executiv al FRF, personaje cu care Burleanu încearcă să se pună bine, înainte să-i dea afară (plan pe care îl urzește de când a venit la ”Casa Fotbalului”)!

Asta în timp ce selecționata de juniori pregătită de fostul mare internațional Florin Răducioiu a fost umilită de același Burleanu. Copiii de la naționala U-16 s-au deplasat, recent, la un turneu în Serbia cu autocarul, pe motiv ”că nu sunt bani”. În schimb, pentru cei din Comitetul Executiv s-au găsit resurse financiare, ca să poată însoți naționala, timp de o săptămână, în Țara Cantoanelor, cu transport, masă și cazare plătite de federație.

Recent, Răzvan Burleanu și gașca federală i-au pus la colț, în mod justificat, pe foștii șefi ai FRF, pentru că și-au dat prime pentru barajul pierdut cu Grecia. Acum, Burleanu comite un act pur de populism.

 
 

Urmărește-ne pe Google News