La „Rinamo”, așa cum au poreclit echipa în glumă angajații clubului cu sediul la hotelul Rin, lucrurile iau mereu întorsături neașteptate! Portarul Vlad Muțiu, în vârstă de 22 de ani, a fost cedat împrumut la Metaloglobus pentru un antrenament! Apoi, fiindcă actele n-au fost parafate, a fost obligat să vină înapoi!
EXCLUSIV. Circ la Dinamo. Ieri dimineață au trimis un jucător la altă echipă, iar după-amiaza l-au chemat înapoi! Altul pleacă
Dinamo s-a înțeles cu divizionara secundă Metaloglobus pentru împrumutul portarului Vlad Muțiu, în vârstă de 22 de ani. Jucătorul a făcut cunoștință cu noii colegi sâmbătă, la partida cu Pandurii, scor 2-3. Ieri dimineață, Vlad Muțiu a fost la antrenament cu noua echipă!
Actele n-au fost făcute, fiindcă era week-end! Profitând de această „scăpare”, cei de la Dinamo l-au chemat înapoi pe Muțiu ieri după-amiază. „Împrumutul” la Metaloglobus a durat doar câteva ore.
Muțiu a fost chemat înapoi, fiindcă șefii clubului au primit o ofertă pentru unul dintre ceilalți doi portari aflați în lotul echipei mari. „Am înțeles că au primit o ofertă pentru unul dintre portari. Nu știu dacă e pentru Penedo sau pentru Brănescu. Pe Muțiu l-au chemat înapoi”, ne-a declarat un „insider” de la Dinamo.
CITEȘTE ȘI:
VIDEO LIVE/ Rezolvarea subiectelor la Limba română la Bacalaureatul de toamnă 2017