“Ăştia m-au băgat la puşcărie, sunt terminat! Mă voi preda în cel mai scurt timp”, a răspuns Cristi Borcea, întrebat fiind ce a simţit în momentul aflării sentinţei.
“Merg la puşcărie!”, a repetat condamnatul, parcă nevenindu- i să creadă că el, până nu de mult unul dintre cei mai puternici şi mai influenţi oameni din fotbalul românesc, obişnuit cu traiul luxos, va petrece ani buni la “mititica”.
În vocea fostului personaj cu greutate nu mai exista nici urmă de aroganţă, de zeflemea, aşa cum obişnuise să-i trateze pe anchetatori şi pe magistraţi de-a lungul îndelungatului proces. Doar uimire altoită cu sentimentul că judecătorii au greşit, că el nu merită aşa ceva, că i-a jucat un renghi bunul Dumnezeu – pe care în 2010 îl numise “Tatăl Autostivuitorul”, în timpul unei ceremonii de botez – răzbătea din glasul fostului şef al clubului din Ştefan cel Mare.
Borcea a depăşit destul de repede starea de perplexitate, după cum a aflat Libertatea. În mai puţin de două ore de la pronunţarea verdictului, fostul oficial al lui Dinamo reuşise să pună o minimă ordine în viaţa celor dragi.

I-a cerut scuze Alinei, actuala soţie

O dovadă este SMS-ul trimis lui Patrick (16 ani), cel mai mare dintre copiii lui, băiat rezultat din prima căsătorie, cea cu Mihaela (44 de ani), de care s-a despărţit în 2011. “Tati, de acum tu eşti capul familiei! Să ai grijă de frăţiorii tăi”, i-a scris Cristi fiului său, referindu-se la gemenii în vârstă de 9 ani – Antonia Melissa şi Mihai Angelo -, ceilalţi doi copii dăruiţi de Mihaela.
Patrick Borcea şi frăţiorii lui, gemenii Mihai şi Antonia
“Încearcă să te linişteşti! Asta e, nu mai avem ce face! Trebuie să-ţi revii, pentru că ăia mici se bazează doar pe tine de acum înainte. Şi încă ceva: nu-i lăsa să se uite zilele astea la televizor, că o să se discute pe toate posturile despre condamnarea mea”, i-a transmis telefonic Borcea şi primei lui soţii.
La fel a procedat şi în cazul Alinei Borcea (29 de ani), actuala soţie, pe care a dus-o în faţa altarului cu trei ani în urmă.
Alina Borcea şi micuţul Alex
“Iartă-mă, iubirea mea, că te-am băgat în situaţia asta de rahat! Nici nu ştii cât de rău îmi pare… Fii tare, ca să poţi să-l creşti pe George Alexandru”, i-a spus Borcea Alinei, referindu-se şi la fiul lor de 1 an şi 9 luni.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News