Cutremur de proporţii la Ploieşti. Ianis Zicu, unul dintre jucătorii aduşi cu surle şi trâmbiţe în iarnă, a fost dat afară astăzi. Contractul machidonului a fost reziliat!
Ianis Zicu a venit la Petrolul în luna ianuarie şi a fost considerat a doua lovitură de proporţii după Adrian Mutu. Jucătorul era atunci liber de contract şi, deşi avea oferte mai avantajoasă din punct de vedere financiar, a preferat echipa „lupilor”, pentru a lucra din nou cu antrenorul Răzvan Lucescu, cel alături de care a avut un sezon perfect la Rapid, în 2007-2008.
Ianis n-a mai dat acelaşi randament şi la Ploieşti, chiar dacă lucra sub conducerea antrenorului favorit. Zicu a avut prestaţii mai mult decât modeste în tricoul „lupilor” şi astăzi şi-a reziliat contractul cu gruparea prahoveană. El a luat această decizie şi pentru că se afla în război cu fanii ploieşteni, care i-au reproşat lipsa de randament.
Răzvan Lucescu a mai primit doi jucători pentru sezonul viitor. Portarul Mirel Bolboaşă şi fundaşul dreapta Adrian Peteleu au semnat deja contractele cu Petrolul.