Pe fostul mare handbalist Cristian Gațu (71 de ani), cutremurul din 4 martie 1977 l-a prins împreună cu echipa Steaua la Predeal, într-un local.
Aflat cu echipa Steaua în cantonament la Timișul de Sus, Cristian Gațu și colegii săi aveau liber seara, pe 4 martie. Așa că, împreună cu antrenorii, au mers la un local din Predeal.
”Ne-am așezat la masă, lângă orchestră. Deodată, a început să se miște masa din ce în ce mai tare! ”Terminați, băi, nu mai dați din picioare!”, le-am strigat colegilor mei, crezând că fac o glumă. Apoi, cineva a strigat ”cutremur”! Am sărit de la masă, am ajuns primul afară. Alergam spre ieșire împreună cu un antrenor, care în loc să facă dreapta, o luase înainte! I-am urlat: ”Fă stânga!”. A virat instantaneu și a ieșit pur și simplu prin geam. N-a avut nimic”, a dezvăluit, pentru Libertatea, Cristian Gațu.
Dublul campion mondial a luat imediat decizia de a merge acasă. ”Ne-am urcat în trei mașini și am plecat spre București. La benzinărie, când am alimentat, cineva care venea dinspre Capitală ne-a anunțat: ”Bucureștiul e la pământ!”. Am simțit că mi se înmoaie picioarele. Când am ajuns aproape de blocul din Domenii unde locuiam, l-am rugat pe un coleg s-o ia pe alee și să-mi spună dacă imobilul mai e în picioare! ”Blocul e întreg!”, m-a anunțat acesta, iar eu am fugit să văd ce se întâmplase. Mi-am găsit soția afară, alături de alți locatari. Era bine, dar speriată!”.
După acest șoc, Cristian Gațu a rămas cu frica unui nou seism. Așa că s-a pregătit ca un sportiv adevărat, făcând antrenamente în caz de cutremur! ”Câteva nopți după, am făcut cu soția exerciții de salvare. Acum pare o glumă, dar atunci nu era. Ne așezam hainele și strictul necesar lângă ușă, apoi stăteam liniștiți. ”1, 2, 3, cutremur!”, strigam și săream împreună cu soția și fugeam pe ușă. Apoi ne uitam să vedem în cât timp ajungem afară de la etajul doi unde locuiam!”, a rememorat, pentru Libertatea, Cristian Gațu.
Acesta a adăugat: ”Într-o noapte, am dat peste un vecin care era pilot și care venea acasă din cursă încărcat cu tot felul de sticle de ulei. Când ne-a văzut că fugim pe scări, a crezut că e cutremur, a aruncat ce avea în mână și a alergat alături de noi! De abia afară a aflat de exercițiile noastre”.
Despre imaginea pe care i-a lăsat-o devastatorul cutremur din urmă cu 40 de ani, Cristian Gațu a afirmat: ”M-au impresionat oamenii pe care-i întâlneam pe străzi. Lumea era pur și simplu disperată. Să ne ferească Dumnezeu de un nou cataclism, că nu știu câte blocuri mai rămân în București”.
Cristian Gațu s-a retras din activitate în 1977
Cristian Gațu a pus capăt activității de handbalist în 1977, după ce a cucerit cu Steaua Cupa Campionilor Europeni, într-o finală cu ȚSKA Moscova, scor 21-20, disputată în Germania.
Dublu campion mondial cu echipa națională în 1970 și 1974, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice din 1976 și cu bronz la JO 1972, Cristian Gațu este considerat cel mai tehnic jucător din istoria handbalului românesc. A activat ca șef al CSA Steaua și, mai apoi, ca președinte al Federației Române de Handbal.
CITEȘTE ȘI: Amintirile lui Emeric Ienei despre cutremurul din 1977: “Eram la restaurant și frica ne-a băgat sub mese”