Îngrijorarea care a cuprins Casa Fotbalului i se ”datorează” lui Ciprian Marica (28 de ani). Transferat recent la Konyaspor, atacantul nu pare a fi în cea mai bună formă sportivă. Motivul? Internaţionalul român vine după o vacanţă prelungită.

După despărţirea de Getafe fotbalistul a ezitat să accepte rapid una din ofertele pe care le-a avut. Nici Cosmin Contra, care îl dorea în continuare în La Liga, şi nici Steaua, nu au reuşit să-l convingă să semneze un contract. Astfel, Marica a ratat o parte însemnată din perioada de pregătire din această vară.

Din acest motiv, atât Victor Piţurcă, cât şi noii ”stăpâni” de la FRF au decis înregimentarea lui Kehinde Fatai în rândul ”tricolorilor”. Aşa cum se ştie, nigerianul Astrei a depus cerere de acordare a cetăţeniei române. Ajutat de cumnata sa, Raluca Fatai, atacantul supercampioanei României a învăţat aproape la perfecţie limba română, dar şi imnul ţării.

Burleanu ”trage sforile”

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, nu are linişte. Tânărul conducător al federaţiei a depus vinerea trecută o cerere la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.

”Burleanu a solicitat o audienţă cu la şeful acestei instituţii,  Monica Cămărăscu”, au declarat, pentru SportNews.ro, surse din cadrul ANC.

Federalul intenţionează să-i solicite preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie urgentarea soluţionării demersului făcut de Fatai. Evident, omul numărul unu de la Casa Fotbalului vrea ca nigerianul să primească un răspuns pozitiv şi astfel să poată fi folosit pe 7 septembrie contra grecilor.

”Practic, Burleanu a încercat să «sară rândul» cum se spune. Chiar şi aşa, e foarte puţin probabil ca preşedintele federaţiei să aibă succes. Există nişte reguli, iar cetăţenia română nu se obţine bătând din palme. Toată lumea trebuie să respecte aceste reguli. Nu poţi să urgentezi procedura când ai chef, chiar dacă invoci «interesul naţional»”, a continuat sursa citată.

Max Nicu, un caz fericit

În ciuda acestor informaţii demne de a-i întrista pe federali, există un caz fericit. Maximilian Nicu (31 de ani) s-a născut în Germania, la Prien am Chiemsee, iar la sfârşitul lunii februarie 2009 a depus dosarul pentru obţinerea cetăţeniei române. Mijlocaşul a primit răspunsul pozitiv în mai puţin de o lună, la 17 martie. De atunci, Nicu a evoluat de trei ori în naţionala României, fără să marcheze vreun gol.

Max Nicu a jucat pentru naţionala României împotriva Franţei

”Temele” lui Fatai

Până când şefii de la FRF vor soluţiona problema cetăţeniei în ”cazul Fatai”, atacantul născut în Nigeria are alte chestiuni de rezolvat. Dacă vrea să obţină cetăţenia română şi să joace alături de Chiricheş la echipa naţională, Kehinde Fatai trebuie să cunoască geografie, literatură, istorie, dar şi probleme politice.

SportNews.ro pune la dispoziţia cititorilor săi câteva teste pe care fotbalistul Astrei trebuie să le ştie ca pe ”Tatăl Nostru”.

 

Urmărește-ne pe Google News