Nici Al-Ittihad n-ar fi renunțat la ideea de a-l avea pe Piți, care luna viitoare are două meciuri de foc, cu Ungaria, acasă, și cu Finlanda, în deplasare, ambele în preliminariile Euro 2016.

Piți ar ajunge la Al-Nasr la începutul lunii noiembrie. S-a înteles pentru un contract anual de 1.400.000 de euro, susțin surse din spațiul arab. Angajament pe două sezoane, primă de instalare de 1.500.000 de euro, plus 500.000 pentru câștigarea campionatului.

În schimbul eliberării lui Piți, FRF solicită 700.000 de euro, adică jumătate din suma totală de returnat în mod normal, care este de 1.400.000 de euro.

Cum acoperă Pițurcă această ”gaură”? 500.000 de euro ar veni de la arabi, iar 200.000 de euro i-ar da Pițurcă din propriul buzunar. Această sumă ar veni dintr-o ”combinație”.

Selecționerul este decis să-i ia cu el la arabi pe steliștii Alexandru Chipciu și Cristi Tănase, iar 200.000 de euro i-ar primit din transferul pus la cale cu Gigi Becali în cele 5 zile de ”permisie” pe care patronul Stelei a primit-o pe de pușcărie.

Victor Pițurcă arată astfel că nu a rupt legăturile cu Gigi Becali, cel de la care i se trage un dosar penal. Piți a primit o condamnare cu suspendare în ”Dosarul Valiza”, după ce a acceptat să semneze în fals, ca martor într-o tranzacție, pentru un act care-i era favorabil latifundiarului.

Numai că actul era antedatat, iar asta i-a pricinuit necazuri antrenorului, care a susținut în instanță, prin avocat, că n-a știut ce iscălește.

SPORTNEWS A DEZVĂLUIT AICI CAZUL INCREDIBIL.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News