Ieri dimineaţă, Raluca Petrică, însoţită de sora ei, Lorena, s-a urcat într-un taxi şi a pornit spre Spitalul Elias din Bucureşti, unde fosta iubită a lui Gabi Balint era programată să nască prin cezariană. Intervenţia a decurs normal şi impresara trupei Rallsa a devenit mămică pentru prima oară, fetiţa având 3,080 kg şi 51 de centimetri.

O va chema Roa Lorelei

Andreea Micuţa va purta numele de Roa Lorelei Andreea. Pentru fetiţă, Raluca a pregătit totul până în cele mai mici detalii, iar camera bebeluşului este deja gata. Hăinuţele sunt aranjate, iar jucăriile aşteaptă să fie luate în mâini de Roa. Tatăl, Gavrilă “Pele” Balint, va putea să-şi ţină în braţe fetiţa abia mâine, când o va vizita pe proaspăta mămică la spital. Cum a aflat vestea, fostul fotbalist a felicitat-o pe Raluca prin sms. De altfel, antrenorul Republicii Moldova mai are o fetiţă, dintr-o relaţie anterioară, Denisa, în vârstă de 11 ani.

Antrenorul Moldovei îşi recunoaşte copilul şi îi plăteşte pensie alimentară

Chiar dacă iniţial nu voia să-şi recunoască copilul, Gabi Balint (47 de ani) s-a răzgândit acum câteva zile şi, surprinzându- şi fosta iubită, i-a propus acesteia să plătească chiar şi o pensie alimentară, fără să stabilească însă suma.

“M-a sunat acum câteva zile şi mi-a spus că vrea să recunoască copilul şi să plătească pensie alimentară”, a spus Raluca Petrică (30 de ani). Cei doi au fost certaţi o lungă perioadă de timp, din cauză că ea a rămas însărcinată. De altfel, Balint a părăsit- o pe frumoasa brunetă printr-un sms, pentru o altă femeie, motiv pentru care între ei a izbucnit un adevărat scandal, din care nu au lipsit vorbele grele

 
 

Urmărește-ne pe Google News