A luat Cupa cu «U» Cluj

Născut în 1940 la Cacica (Suceava), Mircea Neşu a evoluat de 145 de ori în prima ligă, marcând 4 goluri. A câştigat turneul UEFA din 1962 cu naţionala de juniori, iar cu “U” Cluj, echipă la care a activat între 1963 şi 1970, a cucerit Cupa României în 1965. Între 1978 şi 1986, a activat ca arbitru. A lucrat la Băile Felix, ca medic, apoi a revenit în fotbal, activând ca observator şi ca membru al comisiilor de arbitri.

Rainea, în stare de şoc

Fostul mare arbitru internaţional Nicolae Rainea nu îşi revine din şoc după ce a aflat că prietenul său Mircea Neşu a decedat.
“Soţia i-a murit în aprilie, iar Mihăiţă este în cărucior. Pe Mircea l-au doborât necazurile, dar nu ştiu dacă asta era cea mai bună soluţie”, ne-a spus Rainea, referindu-se voalat la faptul că Mircea Neşu ar fi luat pastile ca să îşi pună capăt chinurilor.
Rainea îl cunoaşte pe Mihai Neşu de când era mic şi acum îi urează doar sănătate: “Mihăiţă trebuie să fie puternic şi să treacă peste această nouă dramă familială”. (Maria Vlad)

Drama lui Mihai Neşu pare că nu se mai termină

Viaţa lui Mihăiţă Neşu (31 de ani) s-a schimbat radical pe 10 mai 2011, ziua în care accidentarea suferită la un antrenament al lui FC Utrecht (fractură la a treia vertebră cervicală) l-a ţintuit într-un scaun cu rotile.
Fostul fundaş, care până atunci se credea indestructibil, după cum a mărturisit într-un interviu acordat recent siteului oficial al LPF, a primit ulterior lovitură după lovitură. Peste monotonia calvarului presupus de eforturile depuse în vederea recuperării s-au suprapus câteva şocuri în urma cărora nu ştim câţi ar fi putut afirma, precum Mihai ieri, că “ăsta-i cursul vieţii şi cu ajutorul lui Dumnezeu depăşim toate momentele grele”.
În noiembrie 2012, l-a părăsit Maria, cea care îi devenise iubită în 2000 şi soţie în 2006 şi cu care se află şi astăzi în proces de divorţ. Neşu a încercat s-o uite, concentrându- se şi mai mult asupra programului de refacere şi pe activitatea propriei fundaţii.
Câteva luni mai târziu a aflat, însă, că Monica, mama lui, este pe cale să piardă lupta cu o boală necruţătoare. Crezând că prezenţa lui o va ajuta, Mihai s-a mutat definitiv la Oradea. Degeaba. Femeia s-a stins anul acesta, în aprilie. Fiul s-a ţinut tare şi de această dată. Oricum, mai tare decât soţul, fost fotbalist, arbitru şi observator în Liga 1.
“Tata e într-o mare depresie… După ce a murit mama i-a fost şi mai greu, tot mai greu. Dar îl ajut, îl fac eu să treacă peste asta…”, a declarat recent fostul fotbalist. Degeaba, iar: Mircea Neşu a murit ieri dimineaţă. Reacţia lui Mihai? Incredibilă!
“Mă bucur că m-am întors din Olanda şi am putut fi lângă părinţii mei în ultimele lor luni. Să-i mai supăr puţin cu obrăzniciile mele…”. Umorul, chiar şi cel amar, e un indiciu că Mihai refuză să depună armele. (Cătălin Apostol)
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News