SportNews .ro: Cum vi se pare Simona anul acesta?
Adrian Marcu: În formă, dar o chinuie problemele medicale. Sper să scape de ele.

A făcut bine că s-a retras de la Roma ?
Da, cred că da. E mai bine să fie recuperată sută la sută la Roland Garros.

Ce credeţi că va face la Paris?
La cum am vazut-o eu, cred că poate face o semifinală uşor. Nu are adversar tare pâna în semifinală, pentru că e favorita numărul 4 şi joacă cu sportive mult mai slabe ca ea. În mod normal, dacă nu apar probleme sau surprize, ajunge în semifinale… şi de acolo abia începe greul pentru ea.

Dacă o întâlneşte pe Serena, ce credeţi, reuşeste să o învingă?
E greu,  dar sper că acum Simona să se mai fi maturizat puţin şi să prindă o zi bună în cazul în care va juca cu Serena. Sper  să o învingă.

Credeţi că se poate impune la Roland Garros?
Pai da, ce acum nu mai e bine nici semifină la un turneu de mare slem? Dacă toate merg aşa cum trebuie, poate ajunge în finală, dar e foarte greu să câştige un mare slem, dar nu imposibil.

Se vede o schimbare în jocul ei?
Da se vede că e mai agresivă puţin decât anul trecut, se mişcă mai bine pe teren, dar mai are de lucrat pâna să ajungă pe locul 1 sau 2 mondial. Cred că e pe un drum foarte bun.

Simona Halep este pe locul 4 în WTA, în acest moment. Halep a început anul la Sydney International, unde a fost cap de serie numărul 7, însă a fost eliminată în runda inaugurală de americanca Madison Keys, numărul 37 mondial, cu scorul 1-6, 4-6. La Australian Open, unde a fost locul 11 WTA, Simona s-a oprit în sferturi unde a fost învinsă de slovaca Dominika Cibulkova.

Halep a câştigat Qatar Open, învingând-o pe Angelique Kerber din Germania cu 6-2, 6-3. Este cel de-al şaptelea turneu cucerit de Simona Halep în carieră. În urma acestui succes, Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA.

În martie, a ajuns în semifinalele turneului american de la Indian Wells unde a pierdut în faţa polonezei Agnieska Radwanska, a doua favorită a turneului. Halep se afla în acel moment pe locul 7 WTA, dar a promovat pe 16 martie pe locul 5 mondial.

 
 

Urmărește-ne pe Google News