Şefii din Grant au decis ca Tribuna a II-a a legendarei arene giuleştene să poarte numele unui fost lider marcant al galeriei alb-vişinii. Este vorba despre Constantin Mincea.
Poreclit ”Geamgiul”, Mincea a încetat din viaţă în 2005, la vârsta de 63 de ani, din cauza cancerului. Acesta a renunţat să mai conducă galeria rapidistă în 2002, chinuit de boala necruţătoare.
Decizia conducătorilor rapidişti a fost luată la solicitarea suporterilor. Patronul Valerii Moraru ş-a dat imediat acordul. Giuleştenii vor oficializa noua denumire a Tribunei a II-a la derby-ul cu Dinamo, din etapa a 9-a a Ligii I. Tribuna a II-a, acolo unde s-a mutat galeria după incidentele de la aniversarea celor 91 de ani de la înfiinţarea clubului, a fost cosmetizată de suporteri cu forţe proprii înaintea partidei cu U Cluj.
Unic în România
Constantin Mincea a fost un personaj cu o poveste uluitoare. S-a impus ca lider al suporterilor prin felul lui deschis de a fi, pentru vocea sa extrem de zgomotoasă, dar mai ales pentru că mereu a militat pentru aplanarea conflictelor care îi aveau în centrul atenţiei pe fani.
”Geamgiul” a fost cel mai longeviv şef de galerie din istoria unei echipe de fotbal din România. Mincea i-a condus pe fanii giuleşteni timp de 32 de ani.
”M-a luat de la 6 ani în Giuleşti. Noi, susţinătorii Rapidului, am înfiinţat prima ligă a suporterilor din ţara asta. La noi nu se certa nimeni”, fiul lui Mincea.
Imediat după retragerea ”Geamgiului”, Mincea jr a preluat conducerea suporterilor rapidişti, până în 2004. Apoi, şeful galeriei a devenit Gigi Corsicanu’, care ”păstoreşte”, din umbră, şi în prezent ”Legione Granata”.
”Peluza Văcăroiu”
Peluza dinspre sala de sport, acolo unde până nu demult a fost ocupată de galeria Rapidului, este cunoscută ca ”Peluza Văcăroiu”. Acel sector a fost consolidat pe vremea când Nicolae Văcăroiu, mare simpatizant al Rapidului, era prim ministru.
Este peluza care la mijlocul anilor 80 a închis Potcoava Giuleştiului. Demnitarul a susţinut consistent eforturile de marire a capacitatii stadionului, cifrată, înainte de apariţia celei de a doua peluze, la 12.160 de locuri. În prezent, arena are o capacitate de 19.100 de locuri, în întregime pe scaune de plastic.