Helmuth Duckadam ne-a aşteptat chiar în faţa blocului în care locuieşte. În timp ce-şi îndrepta paşii spre lift, şeful din Ghencea şi-a vărsat nemulţumirea pe utilajele muncitorilor care lucrează în zonă, al căror zumzăit devine de cele mai multe ori insuportabil. “Mă deranjează că nu se respectă orele de odihnă. Casa duduie de dimineaţă până seara de zgomot. Dacă o va ţine tot aşa, am vorbit cu Alexandra (n.r. – soţia lui) şi cred că ne vom muta la hotel”, şi-a aruncat năduful “Uriaşul” din Ghencea.
La etajul opt al imobilului, uşa apartamentului locuit de familia Duckadam se deschide larg. Helmi îşi intră în rolul de gazdă: “Poftiţi, ăsta e bârlogul meu! (râde).E un apartament confortabil, cu două camere. Ne simţim foarte bine în el. Înaintea mea, aici a stat Eugen Neagoe (n.r. – fostul secund al Stelei)”. Apariţia soţiei, Alexandra (31 de ani), şi a fiicei lor, Julianne (2 ani), sunt suficiente ca Duckadam să uite de toate micile nemulţumiri conjuncturale.
Nici acasă nu poate sta fără fotbal
Faţa i se luminează dintr-o dată: “Hai la tata! Ce face Soarele meu?”. O ia în braţe pe Julianne, care se lipeşte imediat de el. Aşezat confortabil pe canapea, şeful Stelei se destăinuie: “De la Arad ne-am adus doar hainele şi strictul necesar. Am făcut trei drumuri Arad- Bucureşti şi retur pentru a ne aduce lucrurile. La Semlac ajungem rar. Doar după 18 decembrie ne vom întoarce acolo”, ne-a explicat Duckadam, care obişnuieşte ca în fiecare zi, între cele două antrenamente ale Stelei, să vină acasă pentru a “fura” măcar o oră şi jumătate de somn.
Seara este rezervată partidelor de fotbal din campionatul intern sau din alte campionate. “Butonez tot timpul telecomanda. Caut mereu meciuri de fotbal”, ni s-a confesat pre- şedintele Stelei.
Cadouri pentru Brigitte
Helmuth ne arată o cutie de carton frumos ambalată, pe care o deschide cu meticulozitate. “I-am pregătit Brigittei (n.r. – fiica lui din prima căsătorie, stabilită în America) mici cadouri, toate purtând emblema Stelei. I le vom trimite în America. Noi nu mai putem ajunge la ea de Crăciun, aşa cum planificasem iniţial”. Rând pe rând, ies la iveală şepcuţe, un tricou, pixuri şi alte lucruri. “E o stelistă înrăită”, precizează, cu mândrie, fosta mare glorie a Stelei.
«Vânat» de vecini pentru autografe
Din primele zile în care s-a mutat în Bucureşti, vecinii de bloc l-au asaltat pentru autografe, rugându-l să le aducă tricouri cu Steaua. “Cu autografele e mai simplu, dar cu tricourile e destul de dificil. Se mai întâmplă să le aduc câte un fanion cu Steaua. Când ne întâlnim în scara blocului sau pe palier, vecinii mă întreabă ce va face Steaua în următorul meci”, mărturiseşte Helmi.
E «mort» după ciorbele de legume
Când vine vorba de gătit, Helmuth zâmbeşte ştrengăreşte pe sub mustaţă. Ne face un semn discret către soţia lui. “Alexandra este responsabilă cu bucătăria. Eu îmi mai bag nasul doar aşa, din când în când. Avem o bucătărie modernă, în stil american”, mai spune el. Alexandra deschide cartea micilor secrete gastronomice ale soţului: “Helmi nu este un mofturos. Mănâncă orice. Dar vă dezvălui un secret: îi plac mult ciorbele cu legume”.
Duckadam nu poate rezista tentaţiei de a ronţăi un morcov oferit de soţia lui |
fotografii: Gabriel Miron