«Naşu» ne invită să săpăm adânc

Contactat de Libertatea, Mircea Sandu a reacţionat ieri: “Eu sunt la Geneva acum, sunt ocupat cu organizarea următorului turneu final european. Nu am treabă cu federaţia, treabă propriu-zisă, mă refer. Dacă au votat oameni care nu aveau dreptul, atunci să se sesizeze cluburile afiliate! Consultaţi un avocat, e posibil ca acest termen de contestare a alegerilor să fie de doar două săptămâni. Adică trebuia să se sesizeze cineva până pe 20 martie. Dar dacă a trimis cineva ceva prin poştă vom afla abia săptămâna viitoare. Săpaţi şi voi … Cluburile din Liga I aflate în insolvenţă sunt: Oţelul, Bistriţa şi U Cluj… Din Liga a II-a, Rapidul, vedeţi ce e pe la Universitatea Craiova…”.
Dacă rapidistul Nae Manea susţine că a votat cu mandat, alte cluburi, gen UTA sau Corvinul, ar fi votat fără aprobarea administratorului judiciar. Şi, se pare, contestaţia privind rezultatul scrutinului a fost făcută de un club din Liga a III-a!

Gafele lui Burleanu

Burleanu a făcut deja două gafe. Prima a fost când i-a cerut demisia lui Adalbert Kassai. “Nr. 2” de la FRF i-a făcut parţial pe plac: a plecat, dar nu de tot, ci doar în concediu.
A doua eroare a băcăuanului a fost când l-a indicat pe Laurenţiu Reghecampf drept noul selecţioner. A trebuit să-şi muşte limba şi să-l accepte pe Victor Piţurcă.

Tatăl lui Gică Popescu acuză: «Mi-a băgat fiul la puşcărie»

Costică (foto), tatăl lui Gică Popescu, spune că Răzvan Burleanu e vinovat pentru condamnarea la închisoare a fiului său.
“Băiatul meu a fost băgat în închisoare din ordin politic, iar principalul vinovat e Burleanu. Mi-a băgat băiatul în puşcărie! Cu trei luni înainte de startul campaniei pentru alegeri, am primit un telefon de la o persoană care mi-a spus că dacă nu îmi opresc băiatul să candideze, atunci o să ajungă după gratii!”, a declarat pentru Fanatik tatăl fostului internaţional.

 
 

Urmărește-ne pe Google News