”În mod cert, eu cred că persoane din tenisul românesc pariază. Este un fenomen care trebuie combătut. Persoanele care stau cu telefonul în mână la turnee se duc la nivel de challenger-uri și de futures. Le este mai ușor acolo, nu există vizibilitatea de la WTA și de la ATP ”, spune Marius Comănescu

”Persoanele care se ocupă cu așa ceva încearcă să devină familiare cu sportivii și să parieze pe puncte, pe game-uri”, afirmă tehnicianul, care pare că știe ce zice, după ce a urcat până în Top 40 două sportive din România – Irina Begu și Sorana Cîrstea.

Și Marius Copil a făcut dezvăluiri explozive din tenis, fiind amenințat cu moartea. AICI, interviul celui mai în vogă jucător de tenis al României.

Există și un caz de jucător care a plătit scump pentru combinațiile făcute la pariuri. Alexandru Daniel Carpen a fost suspendat pe viață din tenis pentru trucare de meciuri.

Antrenor de tânăr

Comănescu a intrat de timpuriu în antrenorat, odată cu Revoluția din 1989, fiind nevoit să-și întrețină familia. Noul rol îl juca în paralel cu activitatea de jucător în circuitul profesionist.

Era proaspăt căsătorit în 1988 și n-avea prea multe soluții în acele vremuri, când ieșirea la turnee în străinătate era rezervată doar câtorva sportivi. A fost legitimat la clubul Progresul, iar la 16 ani îl snopea în bătaie la dublu pe marele Ivanisevici, la dublu.

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

A scos-o în lume pe Irina Begu

Ca antrenor, a început cu Răzvan Sabău, în 1992, pe care l-a dus până pe locul 3 la Europenele de la Berlin. Apoi, Sabău a triumfat la Wimbledon 1994, în competiția juniorilor.

Vara, tehnicianul se muta în Germania, la Heilbronn, aproape de Stuttgart. La revenirea în țară, în 2001-2002, a antrenat la un club bucureștean, Sănătatea, unde avea două grupe valoroase de juniori.

De acolo au ieșit jucători precum Apostu-Efremov, Cruciat, Ungur, Crăciun, Ioniță, clasați în jurul pozițiilor 150-300, aflați cu toții, acum, în noul val de antrenori.

Munca vizibilă ca antrenor a început-o în 2009, când a demarat prima colaborare strașnică. A luat-o pe Irina Begu de pe locul 250 și a dus-o în Top 40 în doar un an și jumătate. Colaborarea s-a stins după 3 ani.

A încercat miracolul și cu Elena Bogdan, sportiva care pierdea în fața SImonei Halep finala junioarelor de la Roland Garros 2008. Dar, în acest caz, ”ceva nu s-a legat”.

Apreciază sinceritatea Soranei

Din 2015 și până la Roland Garros 2018, Comănescu a fost umbra Soranei Cîrstea în circuitul WTA.

Este fair-play când vorbește despre ruptura de fata din Târgoviște.

”Este extraordinară, o perfecționistă care însă își pune o prea mare presiune. Ne-am despărțit când i-am zis că nu pot s-o mai ajut. Dacă aș fi știut, aș fi rămas cu ea și i-aș fi rezolvat problemele”, spune Comănescu.

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”
Recomandări
Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

Se știe că Sorana Cârstea n-o ”înghite” pe Simona Halep:

”Nu văd nicio nenorocire. Mai bine o respectă pentru ce face, pentru că sunt convins că o respectă, decât să spună că este prietenă cu ea, deși nu ar fi adevărat”, mai spune Comănescu.

”Este vorba despre afinitatea dintre oameni. Nu știu să se fi certat vreodată. Poate au făcut-o, dar nu cunosc eu, mie nu mi-a spus nimic. În mod cert, n-aș fi încurajat o atitudine ostilă între ele”, adaugă tehnicianul.

Viața în turneu

Marius Comănescu are o fiică de 26 de ani, regizor de film, mare speranță a cinematografiei românești, dar se consideră norocos că și-a făcut familia de timpuriu. Alții, precum Daniel Dobre, n-au avut șansa asta.

Deși bănoasă, viața în circuit îți absoarbe toate minutele și te sleiește de energie.

”Nu prea ai timp de multe lucruri. Ordinea este următoarea: ajungi la turneu, te cazezi, îți ridici acreditarea, rezervi terenul de antrenament, vezi când ai meciul, dimineața sau seara, în ziua următoare sau peste două zile, iar circuitul se termină când ajungi la culcare”, explică tehnicianul.

”Iar între timp, cauți pe Youtube detalii despre adversare, fie suni un antrenor al unei sportive care s-a înfruntat deja cu viitoarea rivală a elevei tale. Eu nu mă simt lezat să cer sfaturi de la un alt antrenor. Chiar le accept”, adaugă el.

Fotbalistul Vinícius, pictură murală uriașă în centrul Bucureștiului. „Blocul acesta începe să devină faimos”. Lucrarea este realizată de un artist brazilian celebru
Recomandări
Fotbalistul Vinícius, pictură murală uriașă în centrul Bucureștiului. „Blocul acesta începe să devină faimos”. Lucrarea este realizată de un artist brazilian celebru

Despre Daniel Dobre, antrenorul român al momentului, Comănescu prezintă singurele trei abordări față de succesul său de la Wimbledon alături de Simona Halep:

”Unii or să fie invidioși, unii se vor bucura, iar alții vor fi indiferenți. Pe un om, sau îl respecți oricând, sau niciodată, asta nu depinde de rezultatul dintr-un anumit moment. Eu l-am întâlnit la turneul de tenis Bucharest Open și l-am bătut pe spate, felicitându-l. N-am apucat să vorbim, căci era într-o discuție cu cineva și nu era elegant să-l întrerup”.

”Băieții o iau pe arătură”

Comănescu s-a specializat în tenisul feminin și nu regretă. Și nu neapărat pentru că salariul unui antrenor de tenis care însoțește în circuit o sportivă din România poate ajunge și la 5.000 de euro pe lună.

”E mai ușor de lucrat cu fetele. Sunt mai conștiincioase, mai active. Băieților le fuge mintea, o iau pe arătură. Deși, la fete apar mai repede tensiuni”, spune tehnicianul.

”Cu Sorana, am făcut de multe ori asta: când nu găseam teren liber, mergeam să ne antrenăm pe terenuri ale băieților, la turneele comune, WTA și ATP, știind că băieții se trezesc mai greu la antrenament”, adaugă Comănescu.

El spune și că accesul băieților în circuit, la seniori, este foarte greu.

”Ei se maturizează mai târziu decât fetele. În tenisul românesc este lipsă de bani, dar este lipsă și de antrenori pricepuți. Mă refer la antrenorii care îi preiau pe sportivi după ce li se pune racheta în mână, sunt cei din etapa a doua, când trebuie să învețe corect lucrurile de bază. Mulți le dezvoltă copiilor frica să nu piardă”.

Pariul Jianu

Comănescu susține că nevoia de investiție într-un tânăr jucător este mai mare.

”De exemplu, Victor Hănescu a fost sponsorizat de Nova Brasilia pe bază de contract, iar când a câștigat bani din tenis, a returnat suma. În cazul germanului Tommy Haas, s-a creat un fond de investiții, în care mai mulți i-au oferit bani, dar jucătorul n-a returnat sumele primite la nevoie. Așa am citit…”, explică tehnicianul.

Comănescu îl vede pe Filip Jianu, 17 ani, capabil să pătrundă în Top 100, acolo unde România îl are doar pe arădeanul Marius Copil (86 ATP).

”Este foarte serios, dedicat, muncește foarte mult și face alegeri extraordinar de bune, ca un profesionist de viitor”.c

Viitorul tenisului românesc, dueluri în Herăstrău

Antrenorul de tenis Marius Comănescu a făcut selecția celor opt tineri jucători români care se vor duela, sâmbătă și duminică, în turnirul din Herăstrău, cu premii de 20.000 de dolari și care îl va trimite pe câștigător la finala Red Bull Next Gen Open 2019.

Directorul sportiv al turneului dă asigurări că a ales cu răspundere, precizând: ”Singurul meu amestec a fost că am vrut să fie în lot și juniori, campioni naționali”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Incredibil cui ar fi vrut Ioan Crișan să-și lase averea de milioane de euro, înainte de a fi asasinat. Cazul se complică
Știrileprotv.ro
Incredibil cui ar fi vrut Ioan Crișan să-și lase averea de milioane de euro, înainte de a fi asasinat. Cazul se complică
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Șoseaua spectaculoasă din România, de-o importanță deosebită, construită chiar și când afară “era minus 25 de grade”. Are 151 de kilometri și este și astăzi una dintre cele mai impresionante lucrări din istoria țării
FANATIK.RO

Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen, are ingrediente naturale și i se mai spune și “aurul alb al frumuseții”
FANATIK.RO
Sucul care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen, are ingrediente naturale și i se mai spune și “aurul alb al frumuseții”
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI