Gică Hagi a fost primul mare sportiv român care a ţinut să-i transmită felicitări Simonei după fabuloasa calificare în finala turneului de la Roland Garros. „Felicitări, Simona! Nu e o supriză pentru mine că a ajuns în finală, sper să o şi câştige. O s-o sun şi personal să o felicit! Vorbim mereu. Nu doar talentul a adus-o aici, ci şi munca depusă”, i-a transmis Hagi constănţencei prin intermediul SportNews.ro.
Halep, „machidoancă” precum Hagi, a spus în repetate rânduri, că sportivul ei favorit este chiar „Regele”.