Recuperarea banilor e imposibilă

Practic, George Alexandru, pe atunci doar un bebeluş, putea fi considerat deja un milionar american sadea. E adevărat, un milionar cu bani făcuţi în România…
Aşa că, atunci când statul român va încerca să recupereze sumele datorate de Borcea senior, ar avea de înfruntat legislaţia americană, care, bineînţeles, îl va proteja pe fiul cel norocos, “uns” prin naştere cetăţean american. În încercarea de a verifica valabilitatea manevrei, ziarul Libertatea a consultat un specialist în drept internaţional, pe avocatul Liviu Poenaru (foto).
Acesta ne-a explicat că oficialii de peste Ocean ar putea colabora cu organele de cercetare penală româneşti doar dacă se va dovedi că donaţia a fost făcută cu un scop fraudulos.
“Statele Unite ale Americii au un sistem foarte bun de protecţie a cetăţenilor şi merg pe principiul conform căruia nimeni nu e dator cu nimic statului dacă poate dovedi că n-are nimic de plată. Acelaşi lucru se va aplica şi în cazul de faţă, când oricine ar pretinde vreun drept asupra bunurilor trecute pe numele copilului, în speţă un cetăţean american, va fi obligat să dovedească faptul că donaţia ar fi avut scopuri ilegale! În caz contrar, executarea silită a unor proprietăţi pentru colectarea unor debite va fi, din punctul meu de vedere, extrem de complicată, dacă nu chiar imposibilă”, ne-a declarat juristul.
Cu alte cuvinte, manevra lui Cristi Borcea e mai mult decât valabilă. Soţia, Alina, care e în prezent tutorele lui George Alexandru, poate dovedi cu uşurinţă că băieţelul n-are nici o datorie către statul român! Deci averea trecută de actualul deţinut Cristian Borcea pe numele fiului lui e în siguranţă.

Va fi adus în cătuşe, ca să-şi recunoască fiica din flori?

Procesul care i-a adus 6 ani şi patru luni de puşcărie nu e singurul care-i dă bătăi de cap lui Cristi Borcea.
Săptămâna trecută, ziarul Libertatea a dezvăluit că dinamovistul a fost dat în judecată de o fostă iubită, care îi cere să o recunoască pe fiica de 7 ani pe care ar avea-o împreună.

Dacă la acea vreme “Leonidas” nu părea speriat de demersurile fostei sale amante, care i-a fost şi parteneră într-o firmă radiată între timp, susţinând că nu crede că micuţa ar fi copilul său, Borcea are acum toate motivele să spere că va ajunge la o înţelegere cu femeia care l-a pârât judecătorilor.
Asta pentru că, în caz contrar, el va fi adus în cătuşe de la Constanţa la Bucureşti, pentru a da explicaţii în acest nou proces. Una peste alta, e bătaie mare pe averea lui Cristi Borcea… Nu de alta, dar viaţa de Don Juan cu cheltuială se ţine…
Şi ceilalţi inculpaţi au încercat să-şi protejeze agoniseala:

Urmărește-ne pe Google News