În programul distracției, deja trasat în linii generale de organizatorii români, sunt și câteva opriri la două cluburi de fițe din București unde Mike Tyson se va rupe în figuri pe ritmuri nebunești în timpul unor petreceri de pomină. Pentru ca ringul să fie și mai atractiv, fostul pugilist acum în vârstă de 50 de ani, va fi permanent luat în marcaj de patru frumuseți locale, sută la sută românești, care nu se vor dezlipi de el cu toată opoziția, probabilă, a soției starului american.
Mike Tyson primește fotografii sexy pe Facebook
Și, pentru ca boxerul să aibă în preajmă doar tinere extrem de ”răpitoare” și inteligente, organizatorii au dat startul unui megaconcurs național – Handpicked by Mike -, din care numai patru tinere vor ieși câștigătoare. Prima etapă a castingului se va derula doar pe Facebook unde cele care cred că au ce arăta și sunt sunt dornice să-i simtă de aproape răsuflarea lui Mike, pot trimite fotografii cât mai incitante însoțite de scurte prezentări.
Pozele vor ajunge la Mike Tyson care le va tria cu mâna lui până ce în concurs vor rămâne doar cele mai frumoase aspirante la cele patru poziții privilegiate din preajma fostului campion al greilor din toată lumea.
Finala pentru ”careul de ași” – un fel de ring mobil imaginar în care fostul boxer se va afla mereu -, se va muta după câteva zile din mediul on-line în lumea reală și va consta într-un casting în urma căruia cele mai arătoase concurente își vor afla numele. Apoi, vor fi instruite cu privire la ce trebuie să facă în timpul celor 72 de ore cât Mike se va afla, la distracție, în România.
”Lui Mike, aflat acum într-un turneu de prezentare al băuturii energizante numărul unu din Polonia, îi place viața. Noi încercăm să-i aducem aproape tot ce e mai frumos. El va vedea fiecare candidată și va alege ceea ce crede el că se „asortează” cu gusturile sale. E doar un show, soția sa nu trebuie să se supere”, ne-au dezvăluit organizatorii.