Mircea Ionescu Quintus a împlint, vineri, 99 de ani. O vârstă venerabilă, la care amintirile au început să joace un rol important. Printre ele și cele legate de fotbal, sportul în care fostul politician a devenit veteran ”cu acte în regulă”.
Fotbalul l-a atras în mrejele sale de puștan pe Mircea Ionescu Quintus.
”M-am legitimat la Tricolorul Ploiești în 1932, la vârsta de 15 ani. Acum, la 99 de ani împliniți, pot să spun că am devenit cel mai ”vechi” fotbalist din România”, a mărturisit, pentru ”Libertatea”, Mircea Ionescu Quintus.
Acesta a continuat, rememorând momentul în care a ajuns fotbalist la Tricolorul: ”Într-o zi, împreună cu mai mulți băieți de pe strada mea, am decis să ne facem fotbaliști! Așa că ne-am legitimat toți la Tricolorul Ploiești”.
Despre fotbalistul Mircea Ionescu Quintus, fostul președinte al Stenatului ne-a spus că era ”serios și muncitor”, motiv pentru care a ”urcat” de la juniori până la echipa ”mare”. Aici a jucat o scurtă perioadă, apoi s-a retras de pe dreptunghiul verde, pentru a se dedica familiei, care, după moartea tatălui, avea nevoie de ajutorul său.
”La Tricolorul am jucat până în 1936, mai întâi la echipa a doua, apoi la prima echipă. Țin minte și acum echipamentul: tricouri și șorturi albastre închis, iar jambierele – galbene! Ulterior, aceste culori le-a adoptat și echipa mea de suflet, Petrolul Ploiești”.
Interesant este faptul că terenul pe care a evoluat fotbalistul Mircea Ionescu Quintus era amplasat pe locul actualului stadion ”Ilie Oană” din Ploiești!
”Arena ”Ilie Oană” a fost stadionul echipei mele, Tricolorul. Pe atunci, avea o tribună oficială de lemn, în ton cu moda acelor ani, construită în 1927. Venea lumea la costum și cu cravată la meciuri. Erau alte vremuri. Apoi, viceprimarul orașului, un anume Jean Chițu, a decis să se construiască aici un stadion nou. Așa a luat naștere, în 1937, stadionul Petrolul, ”tatăl” actualului ”Ilie Oană”. În acei ani, stadionul din Ploiești era considerat o adevărată capodoperă”, a conchis Mircea Ionescu Quintus.
Petrolul, marea sa dragoste
Chiar dacă a jucat la Tricolorul, pentru Mircea Ionescu Quintus marea sa dragoste a reprezentat-o Petrolul, fosta Juventus București, echipă care s-a mutat la Ploiești în 1952. ”Când s-a mutat echipa Petrolul la Ploieşti, am devenit fanul aceste echipe, deşi Tricolorul încă nu se desfiinţase. Simţeam, însă, că echipa mea nu mai e ce-a fost”, ne-a mărturisit fostul politician. Acesta a adăugat: ”Primul meci al Petrolului l-am văzut în 1952, imediat după mutarea Juventusului la Ploiești. Stadionul mi-a devenit a doua casă. Aveam abonament. Locul meu era la tribuna I, sub camera de transmisie radio. Mă consumam foarte mult la meciuri, pentru că sunt un fan înfocat al Petrolului. Până la urmă, în 2000, am decis să renunț să mai merg la meciuri pe stadion, din cauza unei întâmplări. Datorită faptului că eram președinte al Senatului României”.
A luptat pe Frontul de Est
Actualul preşedinte onorific al PNL, Mircea Ionescu Quintus s-a născut în actuala Ucraina, la Herson, pe 18 martie 1917, dar s-a mutat la Ploieşti. În timpul războiului, a fost concentrat și a luptat pe frontul de Est, la Cotul Donului. După război, în 1945, s-a înscris oficial în PNL. În anii 1946, 1947, 1952-54 şi 1956-57 a fost deţinut politic. În 1991, a fost numit ministru al Justiţiei, iar între 1993 şi 2001 a deţinut funcţia de preşedinte PNL. Între 1999 şi 2000 a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Senatului României.