În afara lui Prodan, de la FRF au mai ”zburat” Dumitru Mihalache (director de competiții), Marian Bucurescu (referent competitii), iar Vasile Filimon (trezorier), Liana Stoicescu (fotbalul feminin) și Alexandru Voinea (casier-sef) au fost scoși la pensie.
Motivul oficial comun pentru concedieri este desființarea posturilor, însă, în realitate, organigrama a fost umflată. Departamentele au fost sparte în mai multe ramuri, pentru a se justifica noile angajări, susține jurnalistul Dorin Chioțea, pe Facebook.
De fapt, numărul ”executaţilor” este mult mai mare. ”În total, sunt vreo 11-12 disponibilizaţi, şi mai urmează şi alţii”, a dezvăluit unul dintre cei mătrăşiţi. Printre cei daţi afară se mai numără şi fostul arbitru Dumitru Bărgăoanu, de la Departamentul de Presă, precum şi fostul portar al Rapidului din anii ’60, Adrian Rămureanu, de la Competiţii.
Concediații vor merge în instanță, considerându-se umiliți.
Pentru declarațiile războinice acordate de-a lungul timpului împotriva lui Răzvan Burleanu, Daniel Prodan a fost chemat, nu cu mult timp în urmă, în fața Comisiei de cercetare disciplinară, primind avertisment.
Atunci, Prodan nu a fost judecat pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu, ci pentru declarații, unele ironice la adresa președintelui ”parașutat” pe 5 martie la ”Casa Fotbalului”. Citește AICI detaliile acestui caz halucinant, care dă măsura incompetenței pentru actuala conducere de la FRF.
”Cum te poate da afară un președinte care nu e validat de o instanță civilă? Să stea Burleanu liniștit, că mă întorc ca președinte!”, a fost declarația făcut azi, după ”sentință”, de către Daniel Prodan.
Tribunalul București se pronunță astăzi referitor la contestațiile formulate de AJF Giurgiu, Poli Timișoara și Corvinul Hunedoara. Sentința a rămas în pronunțare, deznodământul urmând să se afle în cursul acestei seri.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!