Viorel Leșeanu le-a motivat apropiaților că a resimțit presiuni din partea conducerii FRF, în special din partea secretarului general Gheorghe Chivorchian. Leșeanu n-a mai primit delegări ca observator la meciuri din momentul declanșării scandalului, în condițiile în care o delegare îi băga în buzunar câte 800 de lei. Astfel, a decis să facă pace cu actualii șefi ai federației.
”Nu mergem mai departe, așa dorește clientul meu. Procesul se pierduse la Judecătoria Sectorului 2 și urma să mergem la Tribunal. Ar fi trebuit să facem recurs, dar clientul meu, AJF Giurgiu, renunță la orice demers”, ne-a declarat, azi, Adrian Rațiu, avocatul celor de la AJF Giurgiu.
FRF rămâne astfel fără rivali. Conducerea federației a intrat în forță în cei care nu le cântă în strună, iar mai nou se încearcă izolarea lui Gică Hagi, asta după ce Generalul Anghel Iordănescu și-a trădat generația și a rămas alături de dușmanii lui Gică Popescu.