Daniel Pancu împlineşte astăzi 37 de ani. Atacantul Rapidului sărbătoreşte cu familia la un restaurant din Bucureşti. Idolul Giuleştiului a acordat un interviu spumos pentru SportNews.ro în care a vorbit deschis despre secretul longevităţii sale sportive, dar şi despre viciul său din afara terenului. ”Nu beau zilnic, dar o dată la două-trei luni îmi fac de cap. Să fie clar! La antrenamente am dat mereu maximum”, a dezvăluit fostul internaţional.
Sportnews.ro: La mulţi ani, Daniel! Cum te simţi la 37 de ani?
Daniel Pancu: Off, cam obosit. Toată săptămâna a fost cald la antrenamente şi am şi eu o vârstă. Nu mai e ca la 36 de ani (izbucneşte în râs).
Ai primit vreo felicitare din partea conducerii clubului?
Păi, nu prea are cine să-mi trimită.
Cum sărbătoreşti?
Uite, sunt cu familia la un restaurant. Mâncăm ceva, bem un vin, o bere. Azi am voie mai mult de un pahar.
Cum te simţi, fotbalistic vorbind?
Psihic sunt dărâmat de când cu insolvenţa asta la Rapid, dar fizic stau foarte bine. Cu Gaz Metan am alergat 11.560 de metri în 90 de minute, ca pe vremea când jucam în Rusia. Iar cu Steaua 10.500 în 80 de minute, că am ieşit accidentat. Deci încă mai pot juca la nivel înalt.
Mijlocaşul argentinian Kily Gonzales a revenit în fotbal la 40 de ani. Tu cât mai vrei să joci?
Ţi-am zis, încă mai pot. Despre mine s-a vorbit foarte mult despre viaţa extrasportivă. Am recunoscut, beau mult, dar foarte rar. Nu-mi place jumătăţile de măsură, nu le-am amestecat. Antrenamentele au fost întotdeauna antrenamente, m-am pregătit mereu la intensitate maximă, iar când merg în bar să mă răcoresc, mă răcoresc. Să fie clar! Poate unii cred că fac asta zilnic, dar nu. O dată la două-trei luni am eu nebunia asta! Că am talentul să se audă până la New York este altă treabă.
”Petrolul ia campionatul. E peste Steaua”
Cum este cu Ionel Ganea?
Ne încurajează mereu, mai ales pe ce tineri. Toată săptămâna ne-a zis că vom câştiga la Petrolul, dar sunt sigur că este mulţumit şi cu 0-0. Evident, că ne doream, dar ne cunoaştem şi noi posibilităţile. Petrolul are superechipă, buget mare.
Crezi că poate Rapid termina turul în primele 10, aşa cum îşi doreşte acţionarul majoritar, Valerii Moraru?
Greu de spus. Dacă va fi stabilitate financiară este posibil. Încă sunt restanţe financiare foarte mari. Iar cei care am jucat în Liga a doua încă trebuie să fim consideraţi eroi. Programul primelor etape nu ne-a avantajat, am pierdut cu Steaua, 1-3, am luat un punct nesperat cu Petrolul, urmează Astra…
”Mutu este în formă extraordinară”
Cum ţi s-a părut Petrolul, poate emite pretenţii la titlu în faţa Stelei?
Nu doar că poate, dar sunt sigur că Petrolul va câştiga campionatul. Cu noi cred că au greşit că au considerat că au un meci uşor. Când au văzut că trece timpul şi nu marchează s-au precipitat. Părerea mea că Petrolul este mai bună decât Steaua. Steaua are experienţa trofeelor acumulate, dar Petrolul cu liniştea de acum poate câştiga titlul.
Te-a impresionat Mutu? Specialiştii îl cer din nou la naţională?
Nu mă bag în treaba selecţionerului. Pot spune însă că după mulţi ani este într-o formă extraordinară şi foarte motivat. Mi se pare mai fit ca niciodată în ultimii ani, deşi el nu o recunoştea. Am schimbat cu el câteva cuvinte înainte să înceapă repriza secundă, ne-am urat reciproc succes, şi cam atât!
Carte de vizită
Data naşterii: 17 august 1977
Locul naşterii: Iaşi
A jucat la: Poli Iaşi (1994-1996), Rapid (1996-1999 / 2000-2002 / 2006 / 2008 / 2011-prezent), Cesena (1999-2000), Beşiktaş (2002-2005), Bursaspor (2006-2007), Terek Groznîi (2008-2009), ŢSKA Sofia (2010), FC Vaslui (2010-2011).
Selecţii/goluri la naţională (2001-2005): 27/9Trofee:
Rapid: campionatul (1998-1999), 3 Cupe ale României (1997-98, 2001–02, 2005–06), două Supercupe ale României (1999, 2002).
Beşiktaş: campionatul (2002-03), Cupa Turciei (2005-06)