Adus în Ghencea de la Concordia Chiajna, chiar de antrenorul Laurenţiu Reghecampf, fundaşul central Doru Bratu (24 de ani) are zilele numărate la Steaua. După ce a suferit o accidentare gravă în primavara lui 2012, a lipsit o lungă perioadă şi a adunat doar două prezenţe pentru ros-albaştri în sezonul trecut de Liga I. Acum are tot două jocuri . Chiar şi aşa, are în palmares titlul si Supercupa Romaniei!
Numai că, se pare, i s-a cam terminat creditul. El se află pe lista neagră a patronului Gigi Becali, urmând a pleca, probabil, din Ghencea în această iarnă. În afară de faptul că nu s-a dovedit util echipei, el e acuzat de indisciplină, la fel ca şi muntenegreanul Nikolici, care a fost scos din lot pe o perioadă nedeterminată. Chiar dacă primise liber sâmbătă seară, nefâcând parte din lotul deplasat pentru meciul de la Galaţi (1-1), Doru a fost suprins la un chef la Hanul Drumeţului. Dacă s-ar fi aflat în pat la ora 23.00, poate nu ar fi fost probleme, numai că petrecerea, pe ritmuri de manele şi udată cu ceva alcool, s-ar fi întins până 7:.00 dimineaţă. La party a fost prezent şi Gigi Mustaţă, care a dat şi dedicaţii: „De la Mustaţă pentru fratii lui, Sile şi Nutu Camataru”. Au mai fost prezenţi şi alţi lideri ai Peluzei Nord. Totul ar fi ajuns la urechile şefilor din Ghencea. O decizie în privinţa viitorului Bratu, care nu e la prima escapadă, va fi luată în această iarnă

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Petroliştii, beţie în Bucureşti
După victoria cu Corona Braşov (3-0), de sâmbătă, petroliştii Boudjemaa, Younes, de Lucas, Dore şi Mustivar au profitat de ziua liberă acordată de antrenorul Cosmin Contra şi au petrecut la un club din Bucureşti, unde ar fi consumat din plin băuturi alcoolice. Spaniolul de Lucaş şi congolezul Dore ar fi avut şi o altercaţie cu bodyguarzii locaţiei, oprită cu greu de ceilalţi colegi.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI