Fanilor li se impută este prezenţa asupra lor a unui mesaj împotriva Jandarmeriei. “Interdicţii abuzive, suporteri reţinuţi / Instanţa se pronunţă / Jandarmeria, o adunătură de inculţi” era inscripţionat pe bannerul pe care îl aveau asupra lor suporterii.
România joacă sâmbătă seară, la Yverdon, primul amical din cadrul turneului pe care-l face în Elveţia, adversara tricolorilor urmând a fi naţionala Albaniei (ora 20.00, Antena 1). Tricolorii vor mai disputa, pe 4 iunie, un nou joc de verificare împotriva Algeriei, naţională calificată la Cupa Mondială din Brazilia.
”Ne-au imputat până şi abţibildurile cu tricolorul!”
Contactat de SportNews.ro, Liviu, unul dintre suporterii reţinuţi, a povestit: ”Suntem un grup de suporteri români şi am plecat din Bucureşti spre Elveţia, pentru a susţine naţionala României în meciul amical cu Albania. Noi mergem aproape la toate meciurile tricolorilor. Am fost însă reţinuţi la vama Nădlac. Suntem aici de mai bine de cinci ore, n-am dormit de o zi şi jumătate. De două ore ni se spune că vom merge la Arad, dar, deocamdată, suntem tot aici. De, birocraţia…
Ni s-a imputat faptul că aveam cu noi un banner prin care protestam împotriva abuzurilor Jandarmeriei. La meciul cu Grecia, din barajul de calificare la Cupa Mondială, am fost reţinuţi de jandarmi şi primisem interdicţie de a merge pe stadioane. Am contestat în această decizie în instanţă şi am avut câştig de cauză!
Ni s-a mai reproşat faptul că aveam la noi materiale pirotehnice. Erau însă dintre cele legale, care se comercializează peste tot. Ne-au imputat inclusiv abţipildurile cu România, pe care le aveam cu noi! Aveam în jur de 300 de abţibilduri, cu tricolorul, cu inscripţia uniţi sub tricolor… Ne întrebau că unde vrem să le lipim?”.
„Aveau petarde în maşină”
Un reprezentant al Poliţiei de Frontieră Nădlac ne-a dezvăluit că e vorba de patru suporteri care aveau în autoturism materiale pirotehnice. „A fost oprită o maşină în care erau patru bărbaţi, asupra cărora s-au găsit petarde şi torţe. Vor fi duşi la Arad pentru verificări. Materialele pirotehnice or fi legale acum pe stadioanele din ţară, dar în străinătate nu pot fi transportate oricum. E vorba de un regim transfrontalier de transport al acestor obiecte. E vorba de alte legi. De aceea au fost confiscate torţele şi petardele”, a declarat pentru SportNews.ro oficialul de la punctul de vamă.