SportNews.ro a descoperit că tehnicianul care a adus în România cel mai important trofeu european la nivel de echipe de club are în trecut un episod mai puţin demn de imaginea lui imaculată. 

Matineul, greu de acceptat pentru ”grei”

În 1980, pe când ”Steaua, campioana Europei” era doar un vis, Emeric Ienei îşi făcea veacul prin Oradea natală, acolo unde era ”principal” la FC Bihor. Retrogradată în Divizia B (n.r. – Liga a II-a de azi), formația ardeleană depunea eforturi pentru a reveni în elita fotbalului românesc.

Formaţia lui nea Imi nu avea o misiune uşoară! În seria orădenilor se mai afla trupa lui Mircea Lucescu, Corvinul Hunedoara, precum şi ”Bătrâna Doamnă” – UTA. Plus Gloria Bistrița, cu Jean Pădureanu la ”butoane”. Și doar una promova, aceast fiind Corvinul. Fie și faptul că făcea echipă cu Romeo Paşcu, şeful lui FC Bihor și personaj de vază în Cooperativă, ar trebui să dea de gândit. Ienei a apelat la toate metodele posbile pentru a asigura promovarea echipei sale.

Nicolae Anton (75 de ani), pe numele său actual Nicholas Anthony (în 1985 a emigrat în SUA, pentru reîntregirea familiei, de unde s-a întors în 2005), fost antrenor la Dacia Orăştie, pe atunci divizionară secundă, a dezvăluit, în exclusivitate pentru SportNews.ro, cum au încercat Ienei şi Paşcu să-şi asigure victoria în meciul cu echipa sa. Omul își aduce aminte ca ieri cum s-au petrecut lucrurile, susține că are martori (conducătorul echipei sale era George Volf, iar secund – Grigore Macavei, fost jucător al Daciei și fost arbitru divizionar) și, cel mai important, a acceptat să spună povestea și în fața camerei de luat vederi:

”Înainte de startul partidei dintre Orăştie şi FC Bihor, Ienei şi Paşcu i-au oferit portarului nostru, Constantin Clopeschi, 20.000. de lei. Băiatul a venit la mine şi mi-a zis:

Contactat de SportNews.ro, Emeric Ienei a infirmat cele spuse de Nicolae Anton. Fostul câştigător al Cupei Campionilor Europeni a fost foarte tranșant: „Nici nu știu cine este acest Nicolae Anton. Oricine o fi acest om, este un nesimțit dacă spune aceste lucruri despre mine! Poate a vorbit Romeo Paşcu. Eu n-am vorbit cu nimeni niciodată despre așa ceva. Eu nu-mi făceam probleme compromițătoare. Încă o dată vă spun, poate o fi vorbit Romeo Paşcu cu portarul acela, nu știu…”.

Anton și-a întărit spusele, după ce a aflat comentariul făcut de fostul selecționer al României: ”OK, sunt nesimțit, dacă spune dânsul așa, dar adevărul este cel pe care l-am spus eu! N-am niciun interes să mint. Au venit după meci Ienei și Pașcu săptămâni la rând să recupereze banii, nici asta nu-și amintește? Portarul mi-a spus la fel, că au venit antrenorul și conducătorul la el, așa că de ce aș spune altceva? Iar banii i-a dat chiar Ienei!”.

Lucescu, omul-orchestră

Ienei nu a fost singurul care a încercat să-şi facă viaţa uşoară în eşalonul secund al fotbalului românesc. La rândul său, Mircea Lucescu, despre care se știe că se preta la ”combinații” mai mult decât Ienei, a făcut tot ce a putut pentru a o ajuta pe Corvinul să revină în ”A”: ”Lucescu direcţiona arbitrii la meciurile celor de la UTA şi FC Bihor”.

Dacia Orăștie era ”satelitul” Corvinului, era obligată ”pe linie de partid” să susțină cauza zonei, povește același Anton. Așa se face că micuța grupare din Orăștie avea parte de arbitraje aranjate, fără să știe, atunci când juca împotriva rivalilor hunedorenilor în lupta pentru pentru promovare: FC Bihor și UTA.

Se știa că erau arbitrii precum Cristian Teodorescu, din Buzău, care se pretau la măgării, dar și unii corecți, precum Constantin Dinulescu – poreclit ”Incoruptibilul”! Tehnicianul nu s-a oprit și a povestit cum a decurs ”dubla” cu Corvinul, formație la care activea ca președinte Mircea Pascu, în fața căreia era ”ordin pe județ” să nu pună probleme:

”În turul campionatului, Corvinul ne-a bătut cu 2-1. La pauză, i-am zis lui Lucescu să se oprească, să nu ne dea multe. Nu a vrut, a zis doar:

 Dezvăluirile lui Nicolae Anton nu s-au oprit însă aici. VEZI mai jos video pentru a afla ce a spus fostul tehnician despre Jean Pădureanu, ”Lordul” Cooperativei.  


În prezent, fostul antrenor luptă cu morile de vânt. S-a întors în 2005 din America, acolo unde a muncit ”cu cârca” (manipulant la un abator, la o țesătorie, apoi la o casă de îngrijirea bătrânilor) și vrea să redeschidă baza sportivă Metalul București.

 

Are o hotărâre judecătorească în acest sens, dar nimeni nu vrea să-l bage în seama. La Metalul, Anton l-a descoperit pe fostul stelist Iulian Filipescu.

”Am lucrat cu el doi ani, în 1982 și 1983, înainte să plec, în 1985, în SUA. Avem de toate în țară: Dacie 1310, vilă, categoria a 7-a, cea mai grea, la Turnătorie, dar am vrut să plec pentru reîntregirea familiei. Aveam socrii acolo! Soția mea a făcut atac de panică și s-a întors în țară, eu am rămas acolo!”.

”Primăria și conducerea fostei intereprindri Faur au inventat un litigiu asupra bazei, dar au pierdut în instanță”, spune tehnicianul care vrea să redea baza grupelor de copii și juniori.

Anton a mers și la Burleanu, dar președintele FRF îi promite de o lună și jumătate o audiență. Actele cu litigiul au ajuns și la federalul Marcel Pușcaș, dar acesta le-a pierdut, atât de interesat a fost de caz! ”Nu mă las până nu câștig!”, se motivează ambițiosul antrenor.

Nicolae Anton a mai pregătit formațiile Victoria Călan, în liga a III-a, dar și Metalul București.\

 
 

Urmărește-ne pe Google News