Îl transformă în local de lux?
Cei doi tovarăşi la cataramă, care deţin un lanţ de localuri cu specific italienesc, iau în calcul să cumpere palatul lui Gigi şi să-l transforme, din locul în care patronul Stelei îşi ţinea conferinţele de presă, într-un restaurant luxos.
Şi, ţinând cont de criza care afectează încă domeniul imobiliar, din cauza căreia valoarea clădirii a scăzut spre 5.000.000 de euro, preţul n-ar trebui să reprezinte o problemă de nerezolvat pentru Gino şi pentru Oli, plătit de şefii echipei Al-Ahli Dubai din Emiratele Arabe Unite cu 4.000.000 de euro pe sezon.
Se întoarce în «iadul» de la Jilava
Patronul Stelei va fi mutat, de la penitenciarul de la Poarta Albă, din nou la Jilava. Măsura a fost luată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din considerente financiare: latifundiarul din Pipera are multe procese în Bucureşti, iar transportarea sa la instanţele de judecată de la Poarta Albă în Capitală era costisitoare. Aşa că Gigi Becali revine la locul terorii, “iadul”, aşa cum a denumit el închisoarea de la Jilava.