După victoria pe Camp Nou, scor 1-0, Malaga a confirmat forma bună și s-a impus, pe teren propriu, în fața celor de la Getafe, scor 3-2, după o partidă extrem de spectaculoasă.
Cel mai frumos gol al partidei a fost reușit de Sergi Darder, de la Malaga. Acesta a înscris un gol superb, în minutul 57, cu un trasor de la 25 de metri, în vinclul porții lui Lopez.
Malaga a deschis scorul în minutul 10, printr-o lovitură de cap a lui Juanmi de la 10 metri. Vazquez a egalat pentru Getafe, după o centrare perfectă a lui Pedro Leon.
Los Boquerones au preluat conducerea prin reușita de excepție a lui Darder, apoi s-au distanțat pe tabelă, în minutul 68, printr-o execuție acrobatică a lui Horta. Ultimul gol a fost înscris de Vazquez, în minutul 76, care a reușit astfel dubla.
După această partidă, Malaga se află pe locul 7 și luptă pentru un loc de cupă europeană, iar Getafe ocupă poziția a 14-a, la patru puncte deasupra primei echipe retrogradabile, în campionatul din Spania.