”Dacă după două luni în care ai audiat zeci de persoane nu poți lua o decizie pe linie sportivă, nu pe linie penală, atunci este grav. Este un caz evident de incompetență!”, a declarat fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, pentru SportNews.ro.

SportNews.ro a aflat motivele pentru care Comisia de Disciplină și Etică a FRF nu a luat încă nicio decizie. ”Nu noi am trimis dosarul la DNA, ci ne-a fost cerut. Iar când DNA ți-l cere, îl dai. Nu ai ce să discuți.

Puteam lua o decizie, dacă nu intra pe fir DNA. Nu am dat însă o sentință sportivă, deoarece ancheta nu este finalizată sută la sută. Nu am putut audia toate părțile. Sunt jucători străini care și-au terminat contractele și au plecat din țară, iar noi nu avem cum să-i obligăm să vină la audieri.

Conform procedurilor de drept comun când o posibilă decizie depinde de un dosar penal se suspendă judecata civilă.

O decizie corectă în plan sportiv depinde de rezoluția DNA. Procurorii au la îndemână mijloace specifice”, a precizat pentru SportNews.ro o sursă importantă din cadrul FRF.

Noul Cod de Procedură Civilă

Suspendarea procesului

Art. 413

Suspendarea facultativă

Instanţa poate suspenda judecata:

– când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

– suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

Cristi Ganea: ”Când nu ești plătit de un an iei banii și nu te mai interesează de unde sunt”

Fundașul stânga Cristi Ganea, fost la FC Brașov, acum la Viitorul, ar fi făcut niște declarații interesante, la Comisia de Integritatea a FRF: ”Eu mă agitam să batem, însă un coleg de pe bancă mi-a zis să stau calm, că luăm, oricum, bani și la egal!”.

Contactat de SportNews.ro, fotbalistul de 23 de ani a precizat: ”Am declarat adevărul. Nu mai rețin ce-am scris. Nu vreau să-mi mai reamintesc. Nu mă așteptam să se ajungă însă până la DNA.

Noi am văzut niște bani, aduși de un om din club. Nimic suspect. Când nu ești plătit de un an sau de șase luni iei banii și nu te mai interesează de unde sunt.

Aveam șansa noastră, să câștigăm și Petrolul să bată la Chiajna. Din câte îmi amintesc bine, am avut o bară în minutul 80. Dacă am fi jucat pentru alții, cum am fost acuzați, nu mai trăgeam la poartă. Le mulțumesc celor de la FC Brașov pentru șansa pe care mi-au acordat-o de a debuta în Liga I”.

11768640_10203661807460638_500913956_o(1)

Cristi Ganea, stânga, în tricou galben, a jucat titular în meciul FC Brașov – Gaz Metan Mediaș 0-0 FOTO: monitorulexpres.ro

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care deschide o super afacere în România. Investiția uriașă va pune țara noastră pe harta mare a lumii
FANATIK.RO
Gigantul american care deschide o super afacere în România. Investiția uriașă va pune țara noastră pe harta mare a lumii
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI